Cum au epuizat românii toate biletele de intrare la un aquapark din Oradea pentru întreaga minivacanţă de 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: aquapark Nimphaea
Foto: aquapark Nimphaea

Aquapark-ul Nymphaea din Oradea pare să fie una dintre destinaţiile preferate în minivacanţa de 1 Decembrie, cei care au dorit să fie siguri că vor avea acces în complexul de agrement şi-au achiziţionat biletele de intrare online, epuizând stocul înainte cu aproape o săptămână.

Astfel, pentru zilele de vineri, 30 noiembrie 2018, şi sâmbătă, 1 decembrie 2018, au fost deja vândute toate cele 800 de bilete disponibile în sezonul rece. Cei care au ratat oportunitatea de a achiziţiona un bilet pentru aceste două zile mai au, însă, o şansă, dacă se grăbesc, pentru ziua de duminică, 2 decembrie 2018.

Chiar şi în condiţiile în care toate cele 800 de bilete sunt vândute, intrarea în Aquapark mai este posibilă, pe măsură ce pleacă unii dintre vizitatori. 

În complexul de agrement, vizitatorii au la dispoziţie nu mai puţin de cinci bazine interioare, două jacuzzi şi un ansamblu de patru tobogane mari, plus cele din Lumea copiilor.

Pe lângă aceste facilităţi, o atractivitate sporită prezintă zona cu cele şase tipuri de saună, un bazin cu apă rece, o baie turcească, unde cu cinci bazine cu temperaturi de la 28 la 40 de grade, plus o cabină cu aburi şi zone de relaxare.

Totodată, în complex există şi o zonă de tip wellness, cu cabinete pentru masaj de relaxare, şi saloane jacuzzi vip. Salonul solar, mesele de biliard şi locul de joacă pentru copii de la etaj întregesc paleta largă de opţiuni pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

Totul în schimbul unor sume modice, şi anume 10 lei/zi, în lumea saunelor, 20 lei/zi, la baia turcească (accesul fiind nelimitat) sau 1 leu/minut, la solar.

Saunele şi toboganele funcţionează non-stop doar în weekend şi sărbători legale, în restul zilelor ele funcţionând alternativ.

Cât priveşte partea de alimentaţie, în interiorul Aquaparkului funcţionează un restaurant, unde vizitatorii îşi vor putea procura mâncare gătită, la care se adaugă două baruri, unul la parter, unul la etaj.

Cei care vor să-şi petreacă o zi întreagă în Aquapark Nymphaea Oradea au de achitat 50 de lei, existând şi alte trei variante de bilete: 25 lei pentru 3 ore sau 30 de lei pentru 5 ore, după ora 17.00.

În weekenduri, minivacanţe sau sărbători legale sunt emise bilete pentru întreaga zi, iar în limita locurilor disponibile, şi cele de la ora 17.00.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite