Încep lucrările de renovare la statuia paşoptistului Szacsvay Imre, din parcul Libertăţii
0
UDMR Bihor va demara în luna august lucrările de renovare a statuii paşoptistului Szacsvai Imre, monument istoric din patrimoniul municipiului Oradea.Specialiştii au semnalat că, în principal, soclul a fost destul de afectat de trecerea timpului, opera nefiind restaurată integral de la dezvelirea ei.
Anul trecut, deoarece municipalitatea nu şi-a asumat renovarea monumentului, s-a găsit o soluţie, agreată de comun acord, care înseamnă preluarea, pe o perioadă determinată, a monumentului de către comunitatea maghiară, care, printr-un efort comun, urmează să realizeze lucrările de restaurare necesare.
În acest an, după ce au fost adoptate hotărârile necesare la nivelul municipalităţii, organizaţia reprezentativă a comunităţii maghiare, UDMR, a declanşat procedura necesară obţinerii acordurilor şi începerii lucrărilor. La mijlocul lunii iulie au fost încheiate contractele de execuţie, urmând ca lucrările să înceapă chiar din primele zile ale lunii august.
Conform informaţiilor oferite de către Ritli László, vicepreşedinte executiv UDMR, liderul consilierilor municipali din Oradea, în cazul în care, atât vremea, cât şi susţinătorii financiari vor fi generoşi cu acest proiect, lucrările pot fi finalizate chiar în cursul acestui an. Deputatul Szabó Ödön afirmă că, întreaga comunitate şi reprezentanţii tuturor cultelor sunt alături de acest proiect: „Va fi nevoie de un efort intens. Sper să primim sprijin din partea întregii comunităţi, indiferent de apartenenţă politică, etnică, religioasă. Statuia lui Szacsvay Imre este un bun comun al tuturor, este monumentul istoric al oraşului. Pe soclul acesteia scrie: «Doar o trăsătură de pană i-a fost vina», citatul face referire la semnătura lui Szacsvay, pusă în calitate de secretar - notar al parlamentului, pe Declaraţia de indepenţă faţă de habsburgi. Sperăm că proiectul va fi finalizat cu succes şi sfârşitul acestui an ne va găsi cu încă un monument renovat în municipiu”, a mai declarat deputatul Szabó Ödön.
Szacsvay Imre a fost un erou paşoptist maghiar născut în judeţul Bihor, în comuna Nojorid, botezat în biserica romano-catolică din satul Şauaieu, în anul 1818. Tatăl său a fost conducător al ocolului silvic al Episcopiei catolice. A urmat studii juridice la Oradea, Kosice şi, în final, a devenit avocat, în urma unui examen susţinut la Bratislava.
A fost colaborator al deputatului orădean Beöthy Ödön, în Parlamentul de la Budapesta. După ce a deţinut mai multe poziţii publice, în 1848, a participat, ca reprezentant al curentului liberal, la evenimentele ce au marcat începutul revoluţiei.
Ulterior, a ajuns deputat în parlamentul paşoptiştilor, fiind desemnat în corpul secretarilor de şedinţe. A fost un apropiat al lui Kossuth, cel care, cu mijlocirea lui Bălcescu, a încheiat o înţelegere cu Avram Iancu, în anul 1849.
Szacsvay a fost secretarul şi, cel mai probabil, unul din principalii autori ai Declaraţiei de independenţă, votată de parlamentul maghiar la Debreţin, în primăvara anului 1849. Contrasemnarea acestui document, în calitate de secretar, i-a fost fatală. După înnăbuşirea revoluţiei, a fost arestat şi executat.
Este considerat martir al corpului secretarilor parlamentari, considerându-se că a fost ucis doar datorită faptului că şi-a exercitat, cu profesionalism, funcţia publică.
În anii perioadei dualiste a fost lansată ideea realizării unui monument dedicat memoriei sale la Oradea. După mai multe încercări, în anul 1907, chiar pe locul în care statuia se găseşte şi astăzi, a fost amplasată opera celebrului sculptor Margó Ede.
În anul 1997 statuia revoluţionarului a fost declarată monument istoric şi inclusă în patrimoniul municipiului Oradea.