2015, anul marilor proiecte pentru Oradea. Oraşul de pe Criş se transformă în şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de proiecte vor transforma Oradea
Zeci de proiecte vor transforma Oradea

2015 este anul în care Oradea are cel mai mare buget din ultimii 25 de ani, şi în acelaşi timp, ar putea fi anul în care Oradea se va transforma cel mai mult. Bugetul este compus din lucrări care sunt contractate şi care trebuie finalizate până la sfârşitul acestui an.

„Dacă nu terminăm aceste proiecte, ne vom afla în una dintre următoarele două situaţii: dacă lucrările neterminate se finalează în primul trimestru al anului 2016, diferenţa de bani până la finalizarea proiectului trebuie asigurată din bugetul municipiului Oradea, bani pe care-i nu-i avem; iar în cazul în care nici în primul trimestru nu se finalizează proiectul, beneficiarul finanţării trebuie să restituie toţi banii europeni din proiect. Astfel, pentru administraţia orădeană este de o importanţă majoră ca aceste proiecte să fie terminate la timp şi bine. Acesta este practic principalul proiect pe care-l are de derulat Primăria Oradea în acest an”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Cele 25 de proiecte au fost detaliate de către viceprimarul Mircea Mălan, care la începutul prezentării a arătat că anul 2015 este anul şantierelor în Oradea, deoarece vor fi începute, continuate şi derulate o serie de lucrări foarte importante, care vor avea un efect semnificativ pentru dezvoltarea municipiului.

În privinţa lucrărilor de reabilitare a blocurilor din Oradea, în acest an vor fi reabilitate 68 de blocuri, în mai multe loturi, unele dintre acestea fiind deja cu licitaţiile finalizate, altele în curs de licitare. Derularea acestui proiect decurge fără probleme, precum şi lucrările în cele două parcuri industriale, unde sunt în curs de finalizare lucrările, a explicat viceprimarul.

O altă lucrare aflată în grafic este reabilitarea Cetăţii Oradea, etapele I şi II, ambele urmând să fie finalizate până la sfârşitul acestui an.

În ceea ce priveşte proiectul reabilitării pasajului Vulturul Negru, viceprimarul Mălan a anunţat că se va organiza o nouă licitaţie pentru refacerea mozaicului din pasaj. Având în vedere faptul că din fondurile proprii ale instituţiei vor fi reabilitate în acest an şi cupola, şi pereţii clădirii, restaurarea mozaicului va putea începe abia în a doua jumătate a anului 2015.

Un alt proiect major prezentat a fost cel al reabilitării Pieţei Unirii, care este strâns legat de construcţia parcării de pe strada Independenţei, precum şi de reabilitarea Pieţei Ferdinand. Conform explicaţiilor date de viceprimar, momentan se poartă discuţii cu privire la corelarea tuturor lucrărilor care vor fi efectuate în centru, precum şi pentru a găsi modalităţile optime de evitare a blocajelor de circulaţie. Aceste măsuri sunt importante deoarece în cel mai scurt timp se va trece la reabilitarea liniei de tramvai pe strada Primăriei şi Independenţei, ceea ce înseamnă închiderea circulaţiei pe acest tronson şi suspendarea circulaţiei tramvaielor pe această linie. De asemenea, se vor face lucrări de canalizare în Piaţa Unirii, se vor racorda toate clădirile la agentul termic pe strada V. Alecsandri etc.

Toate aceste lucrări precum şi modificările în circulaţia rutieră vor fi anunţate din timp astfel încât populaţia să fie informată corect despre aceste modificări, a promis viceprimarul Mircea Mălan.

În ceea ce priveşte construcţia Pieţei Rogerius şi reabilitarea sistemului termic, la ambele proiecte se lucrează şi în prezent, preconizându-se însă o mică întârziere faţă de termenul stabilit.

Lucrările la drumul expres sunt de asemenea în grafic, s-au încheiat demolările, se fac consolidări la dealul Pisicii şi cele necesare pentru dealul Ciuperca. Datorită acestora, se întârzie însă realizarea proiectului de amenajare a dealului Ciuperca, deoarece lucrările la parc nu pot fi începute până nu se consolidează dealul.

Când vine vorba despre lucrările din cadrul proiectului „Punţi Crişene – reabilitarea bisericilor monumente istorice”, reabilitarea sinagogii Zion, respectiv lucrările la pasajul DN 76 şi DN 79, acestea sunt în grafic şi vor fi finalizate în mod cert în acest an.

Alte două lucrări prezentate de viceprimar au fost realizarea blocurilor de cazare temporară de pe strada Atelierelor, unde una dintre lucrări este gata, iar cealaltă urmează să înceapă.

La final de an, conform spuselor viceprimarului, ambele vor fi terminate, Direcţia Tehnică urmând să asigure şi asfaltarea străzii şi amenajarea spaţiilor verzi.

Tot în cadrul conferinţei, primarul a prezentat şi câteva dintre problemele majore care sunt întâmpinate în realizarea acestor proiecte: organizarea şi urmărirea lucrărilor, probleme de finanţare, deoarece trebuie să se asigure şi o cofinanţare proprie, fonduri care nu sunt la dispoziţia primăriei din fonduri proprii,  flux de bani pentru a plăti constructorii, întârzierea la semnarea lucrărilor din cauza birocraţiei şi a contestaţiilor, deranjul generat de lucrări, precum şi blocajele instituţionale, procese în derulare, avize, hotărâri de guvern întârziate etc.

„Aceste lucrări vor schimba în mod semnificativ faţa oraşului Oradea şi vor soluţiona probleme majore precum termoficarea sau circulaţia în oraş şi în preajma municipiului. Sunt convins că orădenii vor înţelege justeţea şi necesitatea acestor lucrări, lucrări care vor genera de asemenea, pe termen lung, economii importante pentru oraş precum şi dezvoltarea economică a Oradiei” , a spus primarul Ilie Bolojan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite