Violul reclamat de o elevă de 16 ani nu ar fi avut loc: liceanca a recunoscut că a minţit după ce a pus Poliţia pe jar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minora a declarat iniţial că a fost acostată pe stradă de un necunoscut care a agresat-o sexual într-o scară de bloc.

După mai bine de 24 de ore de la înregistrarea unei sesizări de viol la Poliţia Iaşi, anchetatorii nu au găsit încă dovezi care să ateste comiterea infracţiunii. Mai mult, potrivit unor informaţii, în timpul audierilor, minora care a reclamat că ar fi fost agresată sexual a recunoscut că, de fapt, violul nu ar fi avut loc. 

„Din cercetările efectuate până în prezent de poliţişti nu rezultă indicii cu privire la comiterea infracţiunii de viol. Ancheta continua pentru clarificarea situaţiei”, a arătat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi. 

Luni, 15 ianuarie, doi părinţi din Iaşi au reclamat la Poliţie că fiica lor în vârstă de 16 ani ar fi fost violată de un necunoscut. Potrivit sesizării, violul ar fi avut loc luni dimineaţa pe Aleea Muşatini din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, în timp ce minora mergea spre şcoală.

De altfel, luni dimineaţa, minora în cauză a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de Ambulanţă, după ce la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 s-a înregistrat o solicitare pentru o posibilă victimă a unui viol. La locul solicitării, echipajul medical a găsit o tânără în stare de şoc, fără urme de violenţă, care a declarat că ar fi fost violată de un necunoscut.

Fata le-a spus salvatorilor săi că, în jurul orei 06.40, ar fi fost acostată pe stradă de un bărbat strain care ar fi dus-o într-o scară de bloc unde ar fi agresat-o sexual. Eleva a fost transportată de Ambulanţă la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi pentru investigaţii. Ulterior, tânăra de 16 ani a fost audiată de poliţişti în prezenţa unui psiholog la sediul Protecţiei Copilului Iaşi. În timpul audierilor, minora a recunoscut că a minţit şi că fapta pe care a reclamat-o la 112 nu a avut loc. 

Citeşte şi:

Elevă de liceu violată pe stradă în drumul spre şcoală. Autorul ar fi un om al străzii, neidentificat încă de Poliţie

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite