VIDEO Apariţie controversată a primarului de Iaşi, Mihai Chirica, într-un videoclip al unei formaţii româneşti

VIDEO
Apariţie controversată a primarului de Iaşi, Mihai Chirica, într-un videoclip al unei formaţii româneşti

Primarul Mihai Chirica, în clipul celor de la SPAM FOTO Captură video YouTube

Edilul Iaşiului, Mihai Chirica, apare în cel mai recent videoclip al trupei SPAM, „Noaptea în Iaşi“. Deşi este descris ca un material de promovare a oraşului, unele mesaje din comentarii susţin că este „cam politic“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai recent clip al trupei ieşene SPAM, postat în această săptămână, stârneşte discuţii. Astfel, clipul „Noaptea în Iaşi“ începe cu primarul Mihai Chirica, prezentat cum aprinde luminile în sediul Primăriei. Edilul mai apare de două ori în materialul video, salutând pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi la final când mimează versuri din cântecul celor de la SPAM. În materialul video mai apar consilierul local Andrei Postolache şi fostul ales local Adrian Căliman (PNL) alături de familie.

În mesajul postat sub clipul de pe YouTube apar „mulţumiri celor care apar în povestea noastră despre Iaşi. În ordinea apariţiei: Mihai Chirica (primarul Iaşului)“, iar în lunga listă sunt menţionaţi şi anticarul Dumitru Grumăzescu, Trupa de Teatru Idiot (Alexandru Petrila, Codrin Dănilă, Mitrut Peiu, Theodor Ivan, Katerina Matei, Ovidiu Ivan), dar şi  Bobi Dumitraş, de la Fără Zahăr.

Printre comentariile clipului este şi unul critic care susţine că materialul este „cam politic“. Într-un răspuns semnat de Cosmin Vaman, membru al trupei SPAM, acesta susţine: „e doar un clip muzical. Apare şi Andrei (n.r. Andrei Postolache), apare şi cineva din PNL, apare şi primarul oraşului. Apar artişti, prieteni ai noştri, multă lume. Nu e un cântec politic, e despre frumuseţea oraşului, haideţi să nu confundă lucrurile“.

Din trupa SPAM fac parte Cosmin Vaman, Alexandra Andrei, Alexandru Cismaru, Ciprian Diaconu, Tudor Olaru.

Citeşte şi:

 

 

citeste totul despre: