VIDEO Ponta a ajuns de râsul membrilor ACL din ţară. La Iaşi, au ieşit în stradă şi cântă „Deşteaptă-te, române!“
0Lacunele inacceptabile ale candidatului PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Victor Ponta, care a greşit un vers din prima strofă a imnului naţional, sunt taxate drastic de către opoziţia politică.
Câţiva zeci de membri ai ACL Iaşi, în frunte cu lideri precum senatorii Dumitru Oprea şi Mihaela Popa, au ieşit astăzi, 14 noiembrie, pe străzile din centrul oraşului pentru a cânta în cor imnul naţional al României, "Deşteaptă-te, române!".
Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale 2014, a fost prezent, joi seară, în studioul Antena 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea. Spre finalul emisiunii, moderatorul l-a întrebat pe aspirantul la fotoliul de la Cotroceni dacă ştie prima strofă a imnului României. Premierul, zâmbind, a precizat : ”Nu doar că ştiu prima strofă, dar ştiu toate strofele imnului”. Reproducem mai jos dialogul dintre Victor Ponta şi moderator, pe tema imnului României:
Moderatorul Mihai Gâdea: Dacă veţi ajunge preşedinte, vi se va intona imnul naţional de multe ori. Dumneavoastră ştiţi prima strofă a imnului naţional?
Victor Ponta: Nu doar că ştiu prima strofă, ştiu toate strofele imnului şi mă gândeam din ce în ce mai mult la partidele de fotbal, chiar, ale naţionalei României. Ştiţi că, de obicei, tot stadionul cânta: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii tăi tirani”. Dar, deja din ce în ce mai multe dintre strofe sunt ştiute.
Corect, versurile scrise de Andrei Mureşan, care au fost reproduse parţial de Victor Ponta, sunt: ”Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani!”.
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Klaus Iohannis a cântat imnul României, după ce Ponta s-a bâlbâit aseară la Antena 3