Un procuror DIICOT şi doi avocaţi, condamnaţi definitiv pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a condamnat definitiv, miercuri, 12 noiembrie, un fost procuror DIICOT din Iaşi, Radu Moisescu, precum şi doi avocaţi din baroul aceluiaşi oraş.

Fostul magistrat de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani. 

În acelaşi dosar, judecătorii l-au mai condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi pe avocatul Alexandru Tudor Bernic, acuzat de aceeaşi infracţiune. Un alt avocat, Constantin Năstase, a fost şi el condamnat, pentru complicitate, la aceeaşi pedeapsă. 

Cel de-al patrulea inculpat, Alin-Eugen Curcă, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a primit de asemenea doi ani de închisoare cu suspendare.

Cei patru condamnaţi, alături de omul de afaceri suceavean Gheorghe Catargiu, au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie încă din 2011, dosarul fiind însă plimbat pe la mai multe instanţe până a începe judecată. Potrivit rechizitoriului, pe 10 februarie 2010, procurorul Radu Moisescu şi avocatul Alexandru Bernic ar fi primit 1.000 de euro de la Gheorghe Catargiu după ce i-ar fi promis acestuia că i se va ridica măsura indisponibilizării unui BMW aflat sub sechestru într-un dosar de trafic de ţigări al DIICOT Iaşi. 

Activitatea ar fi fost sprijinită de Năstase şi Curcă. În timpul judecăţii, Gheorghe Catargiu a decedat, procesul penal împotriva sa încetând. Recursul urmează a fi soluţionat de completul de cinci judecători al Curţii Supreme.

Citeşte şi: 

Triunghi amoros cu doi procurori şi o avocată. Un magistrat de la DIICOT îşi acuză colegul de la DNA de abuzuri după „o relaţie amoroasă pasageră”

DEZVĂLUIRI Cutremur în cadrul DNA: procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, cercetat de Parchet pentru interceptări telefonice ilegale

Un procuror-şef, acuzat de corupţie, a pus la păstrare o tonă de vin în sediul Parchetului pe care îl conducea

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite