Un focar de hepatită a stârnit debandadă pe holurile spitalului: poliţia şi mascaţii au apărut de urgenţă să protejeze medicii
0Un grup de cetăţeni de etnie romă agresivi a instaurat debandada la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. Poliţia şi echipajele specializate de la firma care asigură paza spitalului au intervenit în unitatea medicală în ultimele două zile, mai mult decât tot anul.
Echipa medicală a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi este terorizată de un grup de romi din cătunul Zanea, comuna Ciurea.
Pentru aproximativ 40 de copii infectaţi cu hepatita A, internaţi şi trataţi în Pavilionul 7 al spitalului, rubedeniile din Zanea au instaurat haosul în spaţiul destinat îngrijirii medicale.
„Dacă nu-i lăsăm să intre în spital şi-i ţinem la poartă, începe Iadul acolo, pe stradă. Dacă îi lăsăm să intre în curte şi în pavilion, se comportă agresiv: au fost contacte fizice între echipa medicală şi aparţinători. Am chemat de mai multe ori Poliţia şi intervenţia de la firma noastră de pază. Chiar ne-au cerut colegii noştri să instalăm poate un buton de panică în pavilion“, a arătat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase.
Focarul de hepatită A de la Zanea a fost descoperit în urmă cu aproximativ trei săptămâni. De atunci, în jur de 40 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ pentru tratament, mare parte fiind deja externaţi. În spital, în acest moment, mai sunt şase copii internaţi, care nu stau fără aparţinători.
„Majoritatea copiilor pacienţi nu au documente şi atunci aparţinătorii îi iau din spital fără accept, îi duc în oraş, şi se întorc la un moment dat. Nici nu mai ştim dacă ne aduc acelaşi pacient, în lipsa unor acte... Pe de altă parte, adulţii au pretenţii şi vor şi ei tratament. Să le punem perfuzii, să-i tratăm, dar să nu facem fişă de internare. Dacă nu ne conformăm, atunci echipa medicală - formată doar din femei în pavilionul respectiv - este agresată“, a mai precizat dr. Mihnea Hurmuzache.
În urma multiplelor intervenţii ale firmei care asigură paza spitalului, un echipaj specializat a rămas în permanenţă în spital să ofere protecţie cadrelor medicale. De altfel, miercuri, la contravizită, o doctoriţă a fost agresată de nişte aparţinători. Ieri, la conducerea spitalului, a fost depusă o plângere din partea corpului medical care cere să fie protejat şi să se instaleze în pavilionul 7 al spitalului un buton de panică.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în cursul serii de miercuri, poliţiştii de la Secţia III au intervenit la spital să calmeze spiritele. „Sesizarea a fost făcută la ora 20.00, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Colegii noştri au intervenit şi au luat măsurile legale pentru restaurarea liniştii“, a declarat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ.
„Boala mâinilor murdare“, cum este denumită această formă uşoară de hepatită, a apărut în comunitatea din Zanea din cauza mizeriei şi a lipsei de igienă. Potrivit primarului din Ciurea, majoritatea romilor din cătunul Zanea nu-şi dau deloc interesul să se îngrijească de curăţenia din curte şi din casă.
„Romii aceştia sunt nişte locuitori atipici ai comunei. Deşi avem platformă pentru gunoi, ei aruncă deşeurile după casă. Este o mizerie de nedescris: îşi fac nevoile în curte, pentru că nu consideră util să-şi facă un WC. Avem apă curentă în zonă, dar foarte puţini au făcute branşamente, pentru că nu au documente pe casă, şi atunci nu pot încheia un contract. Unii dintre ei sunt civilizaţi, dar majoritatea se comportă aşa cum vă spun“, a precizat Cătălin Lupu, primarul din Ciurea.
Potrivit acestuia, în fiecare primăvară şi toamnă se iau probe de apă din fântânile din Zanea pentru analizarea lor la DSP.
Citeşte şi: