Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei

Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei

Muncitorii Primăriei, la tăiat de tei pe bulevardul Ştefan cel Mare FOTO ziaruldeiasi.ro

Municipalitatea sacrifică arborii de pe bulevardul Ştefan cel Mare la pachet cu un potenţial brand al oraşului, acela de "oraşul teilor".

Ştiri pe aceeaşi temă

Şefii Primăriei Iaşi au decretat punerea la pământ a tuturor teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare, la kilometrul 0 al oraşului. Motivul invocat nu este vârsta înaintată a arborilor, ci faptul că un specialist în arhitectură urbanistică consultant al Primăriei a stabilit că este mult mai potrivit ca în zonă să crească copaci în miniatură.

Primii tei au fost tăiaţi în luna august a anului trecut, la puţin timp după ce au început lucrările de modernizare a trotuarelor şi carosabilului. Edilii au explicat la acea vreme că teii erau prea bătrâni, puneau în pericol viaţa pietonilor şi, prin urmare, trebuiau toaletaţi.

Din acest motiv, după ce zecile de tei vor fi puşi la pământ, locul lor va fi luat de salcâmi japonezi, arbori care ating înălţimi de 6-10 metri. Argumentul principal este că salcâmii orientali (foto dreapta), având talia mai mică, vor pune în valoare clădiri istorice din zonă, precum Palatul Culturii, Biserica "Trei Ierarhi", Palatul Roznovanu (sediul Primăriei) sau Palatul Mitropolitan.

"Teii s-au încâlcit printre cablurile electrice şi nu mai au coroane cu aspect plăcut. Pentru a schimba în ansamblu aspectul bulevardului, am schimbat şi stâlpii şi punem în evidenţă faţadele celor mai prestigioase clădiri din municipiu", a explicat Mihai Chirica, viceprimarul Iaşiului.

Prin această măsură, municipalitatea se arată dispusă să renunţe la un alt potenţial brand al oraşului, cel de "oraşul teilor", reieşit ca o posibilă variantă de promovare a urbei într-un studiu comandat în 2010 chiar de Primărie. 

Iaşiul a pierdut definitiv în ultimii ani şi statutul de "capitală a culturii". Din cauza vitalităţii scăzute în domeniu cei de la Ministerul Culturii au plasat Iaşiul pe locul şase la nivel naţional.  

citeste totul despre: