Terminal nou la Aeroportul Iaşi, după o investiţie de 11 milioane de euro
0Un terminal nou, de 3.600 de metri pătraţi, a fost inaugurat la Aeroportul Iaşi, în urma unei investiţii de 11 milioane de euro. Reprezentanţii Aeroportului au precizat că urmează să introducă şi o cursă către Instanbul, alături de cele deja anunţate, către Paris, Londra, Roma, Munchen şi Bucureşti.
Noul terminal de pe Aeroportul Iaşi, al treilea, are o suprafaţă de aproximativ 3.600 de metri pătraţi, are şase birouri check-in şi va asigura o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.
Pe 17 octombrie 2015, la Iaşi, a avut loc inaugurarea noului terminal T3 la Aeroportul International. La eveniment au participat aproximativ 500 de persoane, între care şi oficialităţi. Evenimentul a fost precedat de o slujbă de sfinţire oficiată de catre ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
“Noul terminal pentru pasageri al Aeroportului Internaţional Iaşi îmbracă atât haina funcţionalităţii, cât şi a eleganţei, este o etichetă ce răspunde exigenţei de capitală regională, aşa cum este Iaşiul. S-a muncit enorm, a fost o nouă lucrare pentru care timpii de construire s-au numărat în luni de zile, şi nu în ani. Este un bun al comunităţii noastre ce va aduce un plus de valoare. Iar faptul că după doar doi ani am reuşit să deschidem încă 13 curse externe directe către cele mai mari capitale ale Europei ne dă confortul şi speranţa că viitorul Iaşiului şi al regiunii este cu adevărat îmbucurător”, a declarat preşedintele Aeroportului Internaţional Iaşi, Marius Bodea.
Terminal nou la Aeroportul Iaşi: 5 noi curse
Noul terminal va deveni complet operaţional în 25 octombrie, când vor fi introduse cele cinci curse anunţate către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma, toate operate de Blue Air, şi Munchen, operată de Tarom.
Reprezentanţii Aeroportului au precizat că odată cu anunţarea noilor destinaţii, Aeroportului National Iaşi va ajunge, până în vara anului 2016, să aibă în propriul portofoliu de rute 14 curse externe directe, şi anume: Roma, Londra, Milano, Torino, Bologna, Veneţia, Tel Aviv, Viena, Munchen, Paris, Istanbul, Barcelona, Bruxelles şi Koln.
Un nou terminal a fost inaugurat pe 17 octombrie, la Aeroportul din Iaşi FOTO Mediafax

Reprezentanţii Aeroportului au anunţat că vor introduce şi cursa Iaşi-Istanbul ce va deveni operaţională începând cu data de 9 decembrie 2015 şi care va fi operată de compania TAROM, având două frecvente pe săptămână.
“O cursă directă spre un hub mondial era ceea ce ne lipsea pentru a fi cu adevărat conectaţi cu întreaga lume. Istanbul este o destinaţie ce răspunde celei mai largi palete de nevoi, este o destinaţie ce nu se operează într-un areal de 6 milioane de locuitori din zona Moldova şi din împrejurimi. De acum, să ajungi din Iaşi în toate colţurile lumii - America de Nord, Asia ori Australia - a devenit o simplă formalitate. Această nouă rută ne aduce mai aproape de viitor!” a mai declarat Marius Bodea. Acesta estimează că la finalul acestui an traficul va atinge 350.000 de pasageri, iar în 2016 va depăşi 500.000 de persoane.