Ruşinea unui centru universitar: mai bine de un an fără un arhitect-şef. Singurul candidat a picat examenul de două ori, dar rămâne în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Iaşi
Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Iaşi

Pentru a doua oară, actualul interimar pe funcţia de arhitect şef, Alexandru Mustiaţă, a picat examenul organizat joi, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Una dintre cele mai importante funcţii într-un aparat administrativ, cea de arhitect-şef, este greu de ocupat. Deşi Iaşiul este un puternic centru universitar, la noul concurs de joi s-au înscris doi candidaţi, actualul interimar Alexandru Mustiaţă, şi arhitectul Jan Marian Chiriţa, dar acesta nu s-a mai prezentat al proba scrisă.

„Speram să fie o coadă acolo de cel puţin 10 arhitecţi renumiţi, dar se pare că nu am reuşit să le trezim interesul“, a comentat primarul Mihai Chirica numărul mic de candidaţi pe funcţia de arhitect-şef al Iaşiului.

Concursul de joi i-a dat mari bătăi de cap interimarului Alexandru Mustiaţă care a obţinut doar 58,8 puncte, baremul minim fiind 70 de puncte.

Mustiaţă (foto) s-a mai prezentat la acest concurs în vară, dar a obţinut zero puncte, ieşind din sala de examinare spunând că i s-a făcut rău. Cu toate acestea, primarul Mihai Chirica l-a reconfirmat la acea dată pe post.

Edilul a făcut joi, înainte de a se afla oficial rezultatul lui Mustiaţă, câteva afirmaţii despre cum vede el această funcţie, una dintre cele mai bine plătite din Palatul Roznovanu. „Pentru mine, arhitectul-şef ar trebui să fie persoana cu care să-mi beau cafeaua dimineaţa, în sensul de a vedea un om care să facă strategii. El nu trebuie să scrie autorizaţii de construire, un arhitect-şef trebuie să fie atât de vizionar încât să aşeze oraşul ăsta cu o idee peste 10-20 de ani. Mai puţin ar trebui să-l intereseze pe arhitectul-şef dacă fereastra este pătrată sau dreptunghiulară, el trebuie să fie interesat de cum va arăta acest oraş peste 20-30 de ani“, a declarat Chirica într-o conferinţă de presă, atunci când a fost întrebat despre activitatea lui Mustiaţă.

Alexandru Mustiaţă FOTO agorapres.ro

În cursul zilei de vineri, primarul Chirica a făcut o nouă declaraţie: „Până la o altă variantă, rămânem cu ce avem“.

Funcţia de arhitect-şef a rămas vacantă în vara anului trecut, după plecarea lui Tudor Vericeanu în urma unui conflict deschis cu primaru Mihai Chirica.

Citeşte şi:

Parc industrial gigantic construit în mediul rural. Cum a ajuns Miroslava cea mai bogată comună din România

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite