Programul „Sărbătorilor Iaşului”. Municipalitatea a anunţat schimbări în organizarea celei de-a XXV ediţii festive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea ieşeană a finalizat programul celei de-a XXV-a ediţii a Sărbătorilor Iaşului şi a anunţat o serie de schimbări importante în organizarea acesteia. Reprezentanţii Mitropoliei şi Bucovinei au încheiat, la rândul lor, programul religios special conceput pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.

Programul celei de-a XXV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului vine cu o serie de noutăţi, printre care schimbarea locului în care va fi organizat focul de artificii. Dacă până anul trecut, momentul festiv avea loc în faţa Palatului Culturii, anul acesta municipalitatea a decis să dea artificiile în zona Podului Avram Iancu, de pe Splai Bahlui. Primarul Mihai Chirica a precizat ieri că decizia a fost luată din cauza că la ultima ediţie o rachetă a atins acoperişul monumentului istoric. 

Sărbătorile în cartierele Iaşului vor debuta pe 10 octombrie şi vor avea loc pe esplanada Alexandru cel Bun, esplanada Oancea, Mimoza-Păcurari şi pe esplanada Nicolina. Principalele evenimente festive vor debuta cu un concert al lui Gheorghe Zamfir susţinut miercuri, 12 octombrie, la patinoarul din Grădina Palas Mall.

Joi, 13 octombrie, va fi organizat concertul de muzică populară „Iaşul sărbătoreşte româneşte”, unde vor participa artişti precum Doina Moldovei, Marinică Botea, ştefan Pintilie, Laura Lavric, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Marius Ciprian Pop, Veta Biriş şi Ion Paladi. Pe 14 octombrie, în ziua hramului Sfintei Parascheva, municipalitatea ieşeană organizează „Seara Valorilor” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Sâmbătă, 15 octombrie, în faţa Palatului Culturii, vor concerta Karma, Direcţia 5, Nicoleta Nucă, Carla’s Dreams şi Inna. Focul de artificii a fost programat pe 16 octombrie, în zona Podului Avram Iancu de pe Splai Bahlui, acolo unde va avea loc şi un concert al trupei Holograf.

Primarul Mihai Chirica a mai precizat ieri că Târgul Meşteşugarilor de pe strada Palat a fost mutat în Piaţa Unirii, iar Parcul de Distracţii, care era organizat pe strada Sarmisegetusa, se va desfăşura în perioada 10 - 17 octombrie în zona Ştrandului Municipal. Sărbătoarea Vinului şi Târgul de Toamnă se vor desfăşura în zona Costache Negri – Hala Centrală. 

Manifestările religioase anunţate de MMB

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat că, anul acesta, de hramul Sfintei Parascheva, la Iaşi vor fi aduse din Cipru moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Programul religios, special organizat la Iaşi pentru hramul Sfintei Parascheva, începe luni, 10 octombrie, când moaştele cuvioasei vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană şi depuse spre închinare în faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. Marţi, de la ora 21.00 la 01.00, va avea loc o slujbă de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Miercuri, 12 octombrie, o delegaţie de preoţi de la MMB va întâmpina la ora 09.00, la Aeroportul Iaşi, delegaţia din Cipru care va aduce moaştele Sfântului Neofit. Miercuri seara, de la ora 19.00, va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor”.

Joi seara, de la ora 21.00, va fi organizată slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva şi liturghia arhierească la Catedrala Mitropolitană. În ziua hramului, vineri, 14 octombrie, slujba arhierească va fi susţinută pe o scenă amplasată pe Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. 

Citeşte şi:

FOTO Parascheva, de la sfântă la afacerea BOR

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite