Primul telefon mobil din lume - cum arăta şi cât a costat. „Cărămida“, invenţia care a fascinat întreaga omenire
0
Unul dintre gadgeturile indinspensabile din zilele noastre este, fără doar şi poate, telefonul mobil. Ajuns în ţară la noi după Revoluţie, primul telefon mobil a fost scos la vânzare pentru publicul larg în 1984.
Despre primul telefon mobil portabil din lume se spune că a fost pus în vânzare, pentru prima dată, fie în zonele Chicago, Baltimore sau Washington, din Statele Unite ale Americii.
Potrivit mashable.com, ar fi vorba de un Motorola DynaTAC 800X iar în schimbul lui cumpărătorul ar fi achitat suma de 3.995 de dolari. Se întâmpla pe 13 martie 1984.
Celularul era poreclit „Cărămida”, din cauza dimensiunilor sale foarte mari, de 33 x 4.4 x 8.9 centimetri şi cântărea peste 760 de grame, bateria durând doar jumătate de oră.
Imagine promoţională cu primul telefon mobil de vânzare FOTO Motorola
Înainte de asta, în diverse pieţe tehnologice ale lumii se lucrase intensiv la dezvoltarea unui dispozitiv portabil de telefonie. Cu mulţi ani înainte ca DynaTAC să fie scos pe piaţă, pe 3 aprilie 1973, Martin Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o convorbire cu Dr. Joel S. Engel, şeful direcţiei de cercetare de la AT&T Bell Labs, aceasta fiind considerată prima convorbire cu un telefon mobil din lume, potrivit Wikipedia.
În ceea ce priveşte primul telefon mobil scos pe piaţă, se presupune că investiţia financiară în realizarea sa ar fi costat în jur de 100 de milioane de dolari.
