Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Liberalul se află la a doua prelungire a mandatului
0Cristian Adomniţei rămâne în arest la domiciliu, conform dispoziţiei judecătorilor. Liberalul, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Iaşi, este anchetat de DNA Iaşi.
UPDATE Marţi, 9 iunie, ora 8.00. Judecătorii Tribunalului Iaşi au stabilit în cursul acestei dimineţi să prelungească măsura arestului la domiciliu. Soluţia poate fi contestată.
Cristian Adomniţei a fost arestat la domiciliu pe 14 mai, urmare a unei decizii luate de Curtea de Apel Iaşi. Instanţa admitea atunci contestaţia Direcţiei naţionale Anticorupţie, după ce, în primă instanţă, judecătorii stabiliseră cercetarea sub control judiciar a lui Adomniţei.
__________________________________________
Preşedintele-suspendat al Consiliului Judeţean Iaşi a fost prezent şi sâmbătă la Tribunal însă magistraţii au amânat luarea unei decizii în acest caz după ce au constatat că motivarea Curţii de Apel Iaşi de pe 14 mai nu era încă înaintată la dosar.
Aceeaşi măsură, de arest la domiciliu, a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Iaşi şi în cazul a două subalterne ale lui Adomniţei - Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, cercetate în dosar şi care primiseră tot control judiciar în primă înstanţă. Femeia de afaceri Letiţia Popa, patroana firmei Laser Co din Iaşi, cercetată în dosarul de fraudare a fondurilor Consiliului Judeţean Iaşi va fi cercetată în stare de arest la domiciliu.
Teodora Jinga şi Carmen Irimescu sunt angajate în cadrul CJ Iaşi şi, potrivit procurorilor, alături de Cristian Adomniţei, ar fi încercat să ascundă o serie de ilegalităţi comise în instituţie referitor la un contract semnat cu SC Laser Co SRL, administrat de Letiţia Popa, inculpată şi ea în dosar şi fina primarului Gheorghe Nichita.
Ce acuzaţii le sunt aduse inculpaţilor
Potrivit anchetatorilor, firma Letiţiei Popa ar fi câştigat, în 2013, un contract prin care trebuia să realizeze mai multe articole de promovare a judeţului Iaşi.
Printre acestea se numărau şi 1.000 de albume de prezentare. Laser Co nu a reuşit să ducă la bun sfârşit contractul însă, cu toate acestea, angajaţii CJ ar fi întocmit un proces verbal de recepţie în care se menţiona în fals faptul că respectivele albume au fost predate. Ulterior, susţin procurorii, ar fi urmat o suită întreagă de falsuri, descoperită, la începutul acestui an, de către o echipă de audit de la CJ. Procurorii spun că auditorii ar fi fost “umiliţi” de către Cristian Adomniţei, care ar fi încercat să ascundă sub preş ilegalităţile privind furnizarea albumelor. Aceştia au mers însă la DNA şi l-au denunţat pe Adomniţei, acesta fiind şi reţinut pentru 48 de ore de procurorii.
Citeşte şi: