O femeie din Iaşi a murit de COVID-19 în timp ce era la cumpărături. Avea doar 38 de ani şi nu era vaccinată
0Femeia s-a tratat acasă, nu a apelat la medicul de familie şi nici nu s-a dus la vreun spital, crezând că este vorba de o gripă. Femeia nu era vaccinată şi nu avea comorbidităţi.
Caz şocant la Iaşi: o femeie din Iaşi a murit de COVID-19 în timp ce era la cumpărături. Avea doar 38 de ani şi nu era vaccinată.
Familia a făcut apel la 112, iar un echipaj al ambulanţei s-a deplasat la magazinul unde femeii i s-a făcut rău.
Soţul acesteia le-a spus medicilor că timp de zece zile femeia a luat medicamente pentru o presupusă gripă şi că nu s-a adresat niciunui medic.
„A fost evaluată iniţial de un echipaj al ambulanţei cu un asistent, iar saturaţia de oxigen era de 20 la sută. Când a ajuns şi echipajul ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare, iar activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns apoi în UPU, iar testul antigen rapid era pozitiv. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca şi complicaţie a COVID-19. S-a făcut resuscitare îndelungată, dar din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR", a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Ea a subliniat că este un caz dramatic, care arată că boala omoară şi pacienţi tineri care nu sunt vaccinaţi.
„Familia a fost înmărmurită şi desigur echipa medicală a fost extrem de îndurerată. Este un caz clar de COVID-19 care omoară un pacient tânăr, de 38 de ani, nevaccinat, care a rămas acasă şi s-a tratat singur pentru o simplă gripă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică în acest caz, urmând ca toţi contacţii direcţi ai femeii să fie testaţi.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Bomba care ticăie? Jocuri de război în Caucaz: criza Iran-Azerbaidjan