Motociclist ucis, după impactul cu o maşină. Elicopterul SMURD a aterizat în mijlocul drumului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ziaruldeiasi.ro
FOTO: ziaruldeiasi.ro

Şoferul autoturismului a fost transportat la spital, în timp ce motociclistul a decedat, în ciuda eforturilor medicilor.

Un tânăr motociclist în vârstă de 28 de ani a murit după impactul frontal cu o maşină, în judeţul Iaşi, între Târgu Frumos şi Costeşti. Bărbatul a intrat în coliziune cu maşina, după ce şoferul acesteia a intrat într-o depăşire pe o porţiune de drum dreaptă, fără a observa că motocicleta venea din sens opus. 

Şoferul din autoturism a scăpat cu răni uşoare, însă motociclistul a decedat, în ciuda eforturilor medicilor. Elicopterul SMURD a aşteptat în zadar în mijlocul drumului, pentru a-l prelua pe tânăr. 

"Am fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti, produs pe DE 583. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism şi o motocicletă. În urma accidentului, a rezultat decesul motociclistului şi rănirea conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, iar cercetările continuă", au declarat reprezentanţii IPJ Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a fost păcălit un român care a vrut să-şi rezerve vacanţa în Grecia pentru anul viitor. „În 2-3 ani o să fie ca-n Mamaia“

Femeia soldat celebră datorită fotografiilor cu bebeluşi afgani a fost ucisă în atacul ISIS-K din Kabul

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite