Metodă de fentat justiţia brevetată de interlopii din clanul Corduneanu. 700 de lei pe lună pentru a fugi din Iaşi
0Costel Corduneanu, liderul grupării, şi locotenentul său, Ciprian Panagachi, i-au convins pe magistraţi să le ridice interdicţia de a părăsi oraşul, invocând că sunt nevoiţi să muncească în afara localităţii
Costel Corduneanu şi Ciprian Panagachi, judecaţi într-unul dintre cele mai mari dosare de criminalitate organizată din ţară, au reuşit să-i convingă pe magistraţi să-i lase să plece din oraş, după ce s-au angajat, în acte, la două firme care au puncte de lucru în afara Iaşiului. Interlopii s-au plans că au nevoie de salariile de 700 de lei lunar pentru a-şi întreţine familiile. Procurorii au menţionat, însă, că interlopii au făcut milioane de euro, din diverse infracţiuni.
Costel Corduneanu a fost arestat împreună cu cinci dintre fraţii săi şi alte 21 de personae, în 2010. Acuzat de iniţierea unui grup infracţional, el a fost eliberat în 2011. A primit, însă, interdicţia de a părăsi oraşul, precum şi aceea de a se vedea cu ceilalţi fraţi incriminaţi în dosar. Mai bine de un an, liderul grupării de tip mafiot, aşa cum a fost caracterizat clanul Corduneanu de procurori, a încercat prin diverse metode să îi convingă pe judecători să îl lase să părăsească Iaşiul. A reuşit să o facă, zilele trecute, folosindu-se de un tertip.
Pozează în săraci, în faţa instanţei
La ultimul termen al procesului, de la Tribunalul Maramureş, Costel a depus la dosar un contract de muncă încheiat între el şi o firmă din Suceava. Potrivit documentului, liderul grupării are un salariu brut de 720 de lei. Conform fişei postului, locul de desfăşurare a muncii este în punctele de lucru ale societăţii, în judeţele Iaşi, Suceava, Bihor, Arad, Cluj. Corduneanu are sarcina de a participa la încheierea de contracte şi la negocieri între firma sa şi alte societăţi.
Costel Corduneanu a mers şi mai departe, susţinând, în faţa judecătorilor, că are nevoie disperată de acel loc de muncă şi de cei 720 de lei pe lună, altminteri nu ar putea să îşi întreţină soţia şi cei doi copii. „Inculpatul este singurul întreţinător al familiei, soţia sa nedesfăşurând niciun fel de activitate remunerată. Tribunalul apreciază că cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara este justificată”, au menţionat judecătorii din Maramureş.
Întâlnire filmată la mall
După ce solicitarea liderului clanului a fost avizată de magistraţi, un al membru al grupării, Ciprian Tănasă Panagache, a depus, zilele trecute, o solicitare asemănătoare. Motivele şi dovezile prezentate de Panagache sunt trase la indigo după cele ale lui Corduneanu: un contract de muncă, retribuit cu 700 de lei pe lună, şi o fişă a postului, din care reiese că Ciprian Panagachi munceşte la o firmă care ridică maşini cu platforma, din diferite judeţe ale ţării. Nu a lipsit nici scuza că, fără cei 700 de lei, Panagachi nu ar putea să-şi întreţină familia.
În rechizitoriul fraţilor Corduneanu, întocmit de procurorul ieşean Vasile Chifan, se vorbeşte însă de prejudicii uriaşe, de ordinul milioanelor de euro. De exemplu, numai de pe urma reţelei de hoţi implementate în 34 de ţări, membrii clanului ar fi obţinut circa 1,65 milioane de euro. De pe o altă filieră, cea a creditelor cu bani falşi, prejudiciul a fost calculat de procurori la 500.000 de euro. Deciziile de înlocuire a măsurii de a nu părăsi localitatea cu cea de a nu ieşi din ţară sunt în contradictoriu cu solicitările anchetatorilor. La precedentele termene de judecată, poliţiştii au cerut rearestarea lui Costel Corduneanu şi a fratelui său, Gheorghe Rotaru, fost Corduneanu. Motivul invocat de oamenii legii este că cei doi au fost filmaţi în timp ce s-au întâlnit la un mall din Iaşi, deşi nu aveau acest drept. Cererea poliţiştilor a fost însă respinsă de judecători, care au considerat că fraţii Corduneanu nu s-au întâlnit “cu rea credinţă.”
Tertipuri de impresionat magistraţii
Pe 15 martie 2010, la Tribunalul Iaşi, a avut loc un episod unic în justiţia din România. Duşi în faţa judecătorilor pentru prelungirea arestării preventive, cei şase fraţi Corduneanu şi acoliţii lor au îmbrăcat tricouri pe care scria: “Vrem dreptate! Nu vrem să fim judecaţi sub presiune”. Tot atunci, mai mulţi susţinători ai interlopilor au protestat în sala de judecată. Ulterior, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Maramureş. Un alt tertip folosit de Corduneni a fost schimbarea numelui. Constantin Corduneanu şi-a schimbat numele în Constantin Bogdan, înainte ca reţeaua să fie destructurată. Acum, acesta a revenit la numele său.
________________________________________________________________________________________
Istoria Cordunenilor: de la sportivi de talie mondială la interlopi
Fraţii Corduneanu sunt inculpaţi într-unul dintre cele mai cunoscute dosare de mare criminalitate din ţară, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Maramureş. La momentul trimiterii dosarului în instanţă, rechizitoriul lor era cel mai mare, ca volum, din istoria DIICOT Iaşi: 900 de pagini. Întreg probatoriu din dosarul de urmărire penală era de 9.000 de pagini. Faptele de care erau acuzaţi fraţii Corduneanu şi locotenenţii lor erau numeroase, de la şantaj sau furt, până la infracţiuni bancare, trafic de persoane sau constituirea unui grup infracţional.
Cum îşi împărţeau sarcinile
Procurorul ieşean Vasile Chifan, cel care a instrumentat dosarul, a scris în rechizitoriu că gruparea de tip mafiot s-ar fi coagulat în 2003, în jurul fratelui, Costel (43 de ani). Gruparea funcţiona pe mai multe paliere, iar toate deciziile importante erau luate de Costel Corduneanu. Fraţii săi, Adrian Corduneanu, Vasile Călin, Gheorghe Rusu, Bogdan Tofan, Petronela Tiugă, precum şi vărul lor, Iulian Bogdan, făceau parte din structura decizională, ocupându-se fiecare de diferite “afaceri”. Adrian Corduneanu, de exemplu, s-ar fi ocupat de punerea pe picioare a reţelei care a obţinut credite bancare de aproximativ 500.000 de euro, cu acte false. Nu mai puţin de 38 de persoane din acea reţea, majoritatea oameni sărmani, folosiţi ca paravan, sunt trimise în judecată într-un dosar distinct aflat pe rolul Tribunalului Iaşi.
Costel, şeful clanului, a fost sportiv de performanţă, practicând luptele libere. El a purtat drapelul României la două olimpiade, din 1992, la Barcelona, şi din 1996, la Atlanta. El a fost campion mondial la cadeţi şi vicecampion european la acest sport.