Extremele învăţământului românesc: într-o comună elevii învaţă înghesuiţi în postul de Poliţie, în alta, o clădire cu etaj este la dispoziţia a doar 15 preşcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din comuna Belceşti vor învăţa şi anul acesta în spaţii improvizate petru că lucrările la şcoală sunt sistate, iar clădirea se degradează de la o zi la alta. La polul opus, o clădire modernă, cu etaj şi cinci săli de clasă va găzdui doar 15 preşcolari în comuna Aroneanu.

Pentru elevii din comuna Belceşti, clopoţelul va suna pentru al nouălea an în postul de Poliţie şi într-un fost magazin. Lucrările la şcoala nouă, începute în 2006 au fost sistate doi ani mai târziu din lipsă de fonduri, iar clădirea se degradează. S-a dorit şi îmbunătăţirea condiţiilor din şcoala veche, astfel că primii banii alocaţi, aproximativ 100.000 de lei, au fost investiţi în dotarea clădirii cu geamuri termopan în loc să fie întărită structura zidurilor.

S-a ajuns în situaţia ca acoperişul să fie dărâmat, iar pereţii şcolii să fie susţinuţi cu bârne din lemn. Copiii din satele comunei Bleceşti studiză acolo unde s-au găsit spaţii. Într-un sat, preşcolarii învaţă abecedarul în postul de Poliţie. Sunt înghesuiţi într-o sală cât un dormitor, iar în alt sat, copiii din clasele primare merg în fostul magazin. Autorităţile locale nu au găsit în nouă ani cei 3 milioane de lei necesari pentru ca elevii să aibă condiţii decente.

“Situaţia nu este schimbată faţă de anii trecuţi. Copiii vor învăţa tot în postul de Poliţie şi în fostul magazin. Se ştie foarte bine cauza acestei situaţii, şi anume lipsa banilor. Noi tot sperăm că vom schimba această situaţie, întocmim  proiecte, dar deocamdată nu s-a putut rezolva nimic”, spune Constantin Lupaşcu, viceprimarul comunei Belceşti. 

5 săli de curs pentru 15 preşcolari

La polul opus se află preşcolarii din satul Aron-Vodă din comuna Aroneanu. Clopoţelul va suna pentru ei într-o clădire cu etaj, modernă. Imobilul a fost ridicat în 2007, cu jumătate de milion de lei, bani de la Primărie. Numai că din cauza natalităţii scăzute, clădirea impunătoare este mai mult goală. În cele cinci săli de curs învaţă doar 15 preşcolari.

Îşi permit luxul ca într-o încăpere să aibă bănci şi să înveţe alfabetul, iar în alta să se joace. Restul sunt libere. “La vremea când s-a construit erau mai mulţi copii, erau şi elevi. S-a decis ca apoi elevii să vină chiar în Aroneanu la şcoală şi din acest motiv este mai mult goală”, spune Irina Lupu, directorul şcolii din Aroneanu. În acest şcolar, din lipsă de copii s-au închis trei şcoli şi două grădiniţe din judeţ.

Vă mai recomandăm:

Sute de elevi din judeţul Iaşi aşteptaţi să înveţe în şcoli fără apă sau cu toaletele insalubre

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite