UPDATE Explozie foarte puternică într-un bloc dintr-o zonă exclusivistă a Iaşiului. Două persoane au murit şi 11 locatari sunt răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie foarte puternică a avut loc în seara zilei de luni, 1 august, într-un bloc din Iaşi situat în cartierul Copou din Iaşi. Mai multe echipaje de la SMURD, Ambulanţă şi Pompieri au fost solicitate să intervină.

UPDATE 22.25 O a doua persoană a fost găsită decedată. Aceasta se afla sub dărâmăturile care au rezultat în urma exploziei. 16 apartamente din blocul vechi de 40 de ani, locuit preponderent de pensionari, sunt grav afectate. Pompierii caută în continuare sub dărâmături pentru că există suspiciunea că ar există şi alte persoane prinse sub moloz.

UPDATE 21.45 Potrivit unui locatar din zonă, s-a simţit un miros puternic de gaz în ultimele zile. Ieşeanul a declarat ziariştior că, deşi a solicitat instituţiilor abilitate să intervină, nu s-au luat măsuri. Norul de fum cauzat de explozie s-a întins pe toată raza cartierului Copou. 

Scara blocului şi câţiva pereţi au fost distruse, iar mai mulţi locatari au fost evacuaţi din bloc cu scările de incendiu ale pompierilor. Se speculează că explozia a avut loc din cauza acumulărilor de gaz metan într-un apartament al cărui locatar lipseşte de mai multe zile.

image
image

UPDATE 21.30 O persoană în vârstă de 67 de ani a decedat. 11 locatari au fost răniţi, şase fiind transportaţi la spital, iar cinci au primit îngrijiri la faţa locului. Continuă evacuarea persoanelor din imobil. 

Deocamdată nu se ştie cauza exactă a exploziei. La faţa locului au venit şi reprezentanţi ai Primăriei şi de la E.ON. 

Explozia extrem de puternică a avut loc într-un bloc de locuinţe de patru etaje de pe strada Văscăuţeanu, lângă Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. 

Deflagraţia a avut loc în jurul orei 20.30. Oficialii ISU spun că explozia a fost urmată de un incendiu puternic. Potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, Silvia Bolohan, trei persoane au fost scoase din bloc în timpul incendiului, toate conştiente.

Incendiul a fost lichidat după puţin timp, dar nu se cunoaşte cu exactitate dacă mai sunt locatari afectaţi sau câte apartamente au fost distruse de explozie.

Specialiştii investighează cauza producerii deflagraţiei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite