Eşecul administraţiei publice ieşene în gestionarea cinematografelor publice. Spaţiile au lacătele pe uşi
0Deşi au intrat în administrarea Primăriei Iaşi din primăvara anului trecut, clădirile din zona centrală a oraşului nu au beneficiat de nicio îmbunătăţire cu mici excepţii.
În aprilie 2017, oficialii Primăriei Iaşi au anunţat cu mare fast că au preluat în administrare, după lungi procese, spaţiile în care funcţionau cinematografele Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului. La scurt timp, clădirile de la Cinema Republica şi Cinema Victoria au fost închise, invocându-se condiţiile precare şi necesitatea demarării unor ample proiecte de modernizare.
„Aceste două cinematografe centrale trebuie să-şi păstreze scopul principal pentru care au fost create, cel de cinematografie, dar fără să uităm faptul că avem în momentul de faţă o activitate artistică destul de accentuată care nu mai provoacă. Teatrul şi Opera se joacă cu casa închisă. Asta e partea bună, dar nu mai lasă loc niciun loc de manevră pentru a aduce şi alţi spectatori care ar putea gusta alt gen de act artistic. Cele două săli ar putea reprezenta spaţiile ideale pentru rezolvarea acestui lucru. Avem o situaţie critică cu Filarmonica din Iaşi care, din păcate, concertează mai mult în mall, într-o sală care nu este deloc dedicată acestor genuri de spectacole. Cred că cinematograful Victoria ar putea fi o salvare a activităţii Filarmonicii ieşene”, declara primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă din prima parte a anului trecut.
De la declaraţii la fapte drumul este mult mai lung. La mai bine de un an de la preluarea spaţiilor, singura modificare vizibilă este schimbarea denumirii şi siglei de la Cinema Republica, devenit Cinema Trianon. Totodată, pe clădirea fisurată a fost montat un banner „Centenar“, care acoperă crăpăturile din imobil.
Potrivit oficialilor Primăriei, investiţiile în cele două cinematografe centrale sunt estimate la câteva milioane de euro, însă până acum nu a fost identificată o sursă clară de finanţare şi nicio strategie pentru modernizarea lor.
Tot anul trecut, oficialii Primăriei au anunţat că ruinele de la Cinema Tineretului de pe Bulevardul Lăpuşneanu vor fi demolate şi spaţiul va fi reconstruit, însă nici acest proiect nu a prins contur. Nici transformarea Cinematografului Dacia, situat într-un cartier periferic al Iaşiului, cu o capacitate de 250 de locuri, nu s-a concretizat. Spaţiul ar fi trebuit să fie dedicat spectacolelor şi proiecţiilor de film pentru copii, urmând a găzdui şi o şcoală de balet pentru copii.