Domnişoara cu pocnitori. Ce cantitate uriaşă de petarde au găsit poliţiştii în portbagajul unei tinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petardele au fost ocnfiscate de Poliţie FOTO Poliţia Română
Petardele au fost ocnfiscate de Poliţie FOTO Poliţia Română

Una dintre cele mai mari capturi de materiale pirotehnice din ultima perioadă a fost realizată, la finele săptămânii trecute, în municipiul Iaşi. Proprietara lorr, o domnişoară s-a ales cu dosar, penal.

Ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au descoperit peste 50.000 de petarde, dar şi alte materiale pirotehnice, în maşina unei tinere de 25 de ani, din municipiul Iaşi.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, în autoturism au fost identificate 55.332 de petarde şi 6 cutii de artificii. Articolele pirotehnice au fost ridicate de poliţişti, în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea nr. 126/ 1995, privind regimul materiilor explozive“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Iaşi.


Ce petarde pot fi folosite în România 

În România este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

– între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

–  la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe 

–  la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

–  la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

–  în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

– pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane;

–  la o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite