Cum şi-a „tratat“ un fiu părinţii de Crăciun: cu pumnii şi picioarele. Bătrânii au ajuns la spital în stare gravă
0Doi părinţi bătrâni au fost bătuţi în prima zi de Crăciun chiar de fiul lor. Pacienţii se află internaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Doi soţi din comuna ieşeană Golăieşti au fost bătuţi în prima zi de Crăciun chiar de fiul lor. Bătrânii au fost agresaţi pe fondul consumului de alcool şi abandonaţi în casă.
Fiul în vârstă de 40 de ani le-a aplicat părinţilor, în vârstă de 78, respectiv 74 de ani, o „corecţie“ fizică de neuitat. În prezent, starea femeii agresate este stabilă, iar cea a bărbatului este deosebit de gravă.
Victimele au fost găsite în agonie de nişte vecini, care apoi au cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie, unul al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi unul al Poliţiei.
Bătrânii au fost găsiţi loviţi, cu multiple traumatisme şi, după ce li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
După investigaţii, pacienţii au fost internaţi în clinica medicală de gardă. În timp ce pentru femeia bătută medicii au un prognostic pozitiv, în ceea ce îl priveşte pentru soţul ei, specialiştii sunt rezervaţi. Potrivit acestora, starea bărbatului este mai complicată din cauza unor boli cardiace preexistente.
„Cei doi soţi au ajuns în UPU în noaptea de 25 decembrie, după ce au fost bătuţi de un fiu şi sechestraţi în casă. În urma investigaţiilor, în cazul pacientei nu au fost descoperite leziuni severe, prognosticul fiind pozitiv. Starea bărbatului este însă gravă. Ambii pacienţi au boli preexistente, dar, dacă starea femeii este stabilă, cea a bărbatului este mai deosebită“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Potrivit reprezentanţilor IPJ, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală şi alte violenţe. „În jurul orei 13, s-a înregistrat un apel potrivit căruia cei doi soţi în vârstă de 78 de ani, respectiv 74 de ani, ar fi fost agresaţi de fiul lor în vârstă de 40 de ani. Bărbatul a fost identificat după ce la faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie care a demarat o anchetă“, a arătat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ.
Cu toate că fiul victimelor a fost identificat, potrivit unor informaţii, acesta neagă că şi-ar fi bătut părinţii, şi-l acuză pe un vecin. Fiul victimelor susţine că, de fapt, în prima zi de Crăciun şi-a vizitat părinţii, după care a plecat din localitate pentru 48 de ore. Potrivit reprezentanţilor UPU-SMURD, în ultimii ani, numărul agresiunilor care implică părinţi loviţi şi maltrataţi de propriii copii este în creştere.
Citeşte şi: