Cum rişti să mori cu zile în cel mai mare spital din Moldova. Aparatul vital în cazurile de infarct, refuzat de minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare spital din Moldova, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, nu are angiograf. Aparatul lipseşte din spital, cu toate că direcţiunea a depus mai multe memorii la Ministerul Sănătăţii prin care solicită fonduri pentru achiziţionarea acestuia.

Pacienţii care ajung cu infarct miocardic la Spitalul „Sf. Spiridon”, unitate medicală de urgenţe care preia cazurile cele mai grave din regiune, sunt transferaţi la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” (IBCV).

Aparatul prin care se poate realiza procedura medicală numită angioplastie, care distruge cheagul de sânge din vasul afectat şi deschide artera afectată, lipseşte din Clinica de Cardiologie a spitalului, chiar dacă aici ajung bolnavii care au suferit un infarct miocardic acut.

Pacienţii sunt preluaţi în Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului, de unde, abia după confirmarea diagnosticului, sunt transferaţi la IBCV.

„Principalele afecţiuni ale inimii care duc la deces sunt infarctul de miorcard complicat, insuficienţa cardiacă, trombo-embolismul pulmonar şi tulburările grave de ritm ventricular sau aşa-numite aritmii ventriculare ameninţătoare pentru viaţă. La noi în spital, infarctul miocardic, principala urgenţă medicală din sfera bolilor de inimă, nu poate fi tratat de urgenţă pentru că nu avem acest angiograf, cu toate că atât eu, în calitate de şef de clinică la vremea respectivă, cât şi conducerea spitalului, am făcut împreună demersuri pentru a obţine aparatul”, a precizat Ioan Bostaca, medic primar cardiolog, fostul şef al Clinicii de Cardiologie.

Potrivit specialistului, urgentiştii administrează tratament trombolitic, care are rolul de dispersa cheagul de sânge, însă acesta nu este suficient. Angiograful permite mai mult decât atât, respectiv dezobstrucţia arterei astupate. Angioplastia presupune introducerea unei sonde cu balon prin piele, până la coronara care este dilatată prin umflarea balonului.

Reprezentanţii spitalului spun că, momentan, nu au primit bani de la Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea unui angiograf nou. „Avem un angiograf în spital însă este mai vechi şi nu poate fi folosit pentru salvarea pacienţilor cu infarct miocardic. Spitalul a făcut demersurile necesare către minister, dar momentan nu s-a schimbat nimic”, a arătat ec. Ioan Bârliba, managerul spitalului.
 

Citeşte şi:

Control la Spitalul Judeţean din Oradea. Angiograful „reciclat” este verificat de către experţii CNCAN, după ce angajata care a avizat aparatul s-a sinucis

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite