Cum sunt „reciclaţi“ parlamentarii. Deputatul-svastică, relocat fără concurs şef de universitate de un coleg de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Iacoban FOTO Adevărul
Sorin Iacoban FOTO Adevărul

Fostul deputat Sorin Iacoban, în trecut unul dintre cei mai influenţi membri PSD din Iaşi, şi-a găsit foarte uşor de muncă după ce nu a mai „prins” un loc în Parlamentul României.

Sorin Avram Iacoban, membru PSD şi fost deputat din partea acestui partid în vechea legislatură, a fost numit direct, fără concurs, director adjunct administrativ al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTI) din Iaşi. Iacoban a fost considerat în Iaşi marele pierzător al procesului de desemnare a candidaţilor PSD, surse din partid precizând că ar fi fost lăsat pe dinafară urmare a unei decizii luate de liderul Liviu Dragnea. 

Numirea în funcţia de director adjunct al universităţii ieşene a venit la două zile de la alegerile parlamentare, ce au avut loc pe 11 decembrie 2016, printr-o decizie luată de senatul instituţiei de învăţământ superior. Iacoban a început efectiv munca pe 20 decembrie, la o zi după ce mandatul său de deputat a luat sfârşit. 
 

Decizia de numire a lui Iacoban a fost semnată de profesorul universitar Doru Pănescu, preşedintele al Senatului UTI. Pănescu a devenit senator începând cu data de 20 decembrie, el candidând primul pe listele PSD Iaşi. Potrivit documentului de numire, prezentat de jurnalvirtual.ro, Iacoban nu a susţinut un concurs pentru funcţia pe care a obţinut-o, el urmând să o ocupe temporar, pentru cel puţin 6 luni. „Pe perioada preluării atribuţiilor de director general adjunct administrativ al universităţii, domnul inginer Sorin Avrem Iacoban va beneficia de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere”, se arată în decizia de numire.

image



Salariu la secret
 

Potrivit site-ului Universităţii „Gheorghe Asachi”, Direcţia Generală Administrativă are în subordine direcţiile economic, resurse umane, biblioteca, serviciul tehnic, biroul achiziţii transport, direcţia servicii studenţeşti, dar şi altele. Cu alte cuvinte, Iacoban va avea acces, prin prisma funcţiei sale, la cele mai importe sectoare de ordin administrativ din universitatea ieşeană, al cărei rector este, din 2015, profesorul Dan Caşcaval. 

Funcţia de director general administrativ este ocupată în prezent de Petru Condrea, însă nivelul de salarizare al acestuia, contrar reglementărilor legale impuse de Agenţia Naţională de Integritate, nu a fost făcut niciodată public. De altfel, nici o persoană din conducerea universităţii, de mai mulţi ani, nu şi-a publicat declaraţia de avere, sumele câştigate de acestea fiind un mister. Ca atare, la secret este ţinut şi salariul pe care fostul deputat PSD îl va câştiga pe noua sa poziţie. 

În noiembrie 2014, Sorin Iacoban a scandalizat opinia publică printr-o postare cu caracter nazist, pe care i-o atribuia lui Klaus Iohannis, la acea vreme candidat pentru funcţia de preşedinte al României. Iacoban nu a putut fi contactat în cursul zilei de vineri pentru a-şi expune un punct de vedere. 


Lider peste campus

Sorin Iacoban controlează încă de la începutul anilor 2000 campusul "Tudor Vladimirescu", conform CV-ului personal, aparţinând Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Este unul dintre cele mai mari complexe studenţeşti din ţară, cu 21 de cămine care adăpostesc peste 7.000 de studenţi. A ajuns în 1996 "şef Serviciu cu Probleme Social Studenţeşti al Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi", iar începând din 2011 este şef la Direcţia Servicii Studenţeşti. Din această postură controlează cu mână de fier cazările din căminele studenţeşti, unde şpaga pentru un loc de cazare se situează între 120 şi 150 de euro.

O investigaţie a reporterilor "Adevărul" din 2012 arată că Sorin Iacoban l-a cazat personal în căminul T2 din complexul universitar pe un bărbat din Oneşti, "campion" naţional la vot multiplu la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu din 29 iulie 2012.

Ştefan Gabriel Pană (32 de ani) a mărturisit pentru "Adevărul" că primit un loc într-unul dintre cele mai râvnite cămine din complex, condus în cameră chiar de către Iacoban, fără să fie student şi fără să plătească cazarea în regim hotelier, la preţuri situate între 30 şi 50 de euro. În schimb, a fost descoperit, alături de alte zeci de persoane din Moldova, că a votat de 8 ori pe listele suplimentare numai la secţii de pe raza municipiului Iaşi.

În toamna aceluiaşi an 2012, Sorin Iacoban a ajuns deputat PSD de Iaşi, părăsind locul în Consiliul Local Iaşi. În septembrie 2013, a fost numit preşedinte al Federaţiei Române de Şah, deşi numele său nu fusese asociat niciodată anterior cu competiţii autohtone dedicate "sportului minţii". Ulterior numirii pe funcţia pe care o ocupă şi în prezent, conform site-ului federaţiei de şah, Iacoban a recunoscut că "nu este un împătimit al şahului, ci mai degrabă un foarte bun organizator".

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite