Cum se aprind la foc continuu autobuzele în Iaşi. Cel mai mare dezastru coordonat de PSD în transportul public românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flăcările au fost stinse cu ajutorul intervenţiei pompierilor FOTO Ziarul de Iasi
Flăcările au fost stinse cu ajutorul intervenţiei pompierilor FOTO Ziarul de Iasi

Două autobuze şi un tramvai ale Regiei de Transport Public Iaşi au luat foc în trafic de la începutul anului. Incidentele au scandalizat cetăţenii oraşului, în contextul în care societatea de transport subordonată primăriei este în faliment, iar autobuzele şi tramvaiele cumpărate cu bani publici sunt vechi, nesigure şi insalubre.

În mai puţin de două săptămâni, două autobuze aparţinând Regiei Autonome de Transport Public din Iaşi au luat foc în timp ce transport au călători în zona Copou.

Primul incident s-a petrecut la începutul lunii mai, atunci când un autobuz numărul 42, care circulă pe ruta Copou-CUG, a luat foc, flăcările de peste un metru cuprinzând autovehiculul în partea din spate, de lângă motor. Eforturile şoferului de a stinge focul cu extinctorul au fost zadarnice, în cele din urmă incendiul fiind stins de un echipaj al pompierilor.

Două săptămâni mai târziu, vineri, 27 mai, un alt autobuz cu călători a fost cuprins de flăcări în timp ce circula în zona stadionului „Emil Alexandrescu”, tot în Copou, o zonă cu pantă, acolo unde sute de tineri ieşeni participau la un concert organizat cu ocazia Marşului Absolvanţilor. Şi de această dată focul a izbucnit în spatele autovehiculului, la motor, intervenţia şoferului cu extinctorul fiind zadarnică. Incendiul a fost stins tot cu ajutorul pompierilor care au ajuns la faţa locului după ce au fost anunţaţi de călători. 

Un incident similar s-a petrecut la începutul lunii ianuarie, atunci când un tramvai cu pasageri a fost oprit pentru că de la roţile din spate ieşeau flăcări. În niciunul dintre cele trei incidente nu au existat victime, călătorii reuşind de fiecare dată să coboare în siguranţă din mijloacele de transport în comun.

Spre deosebire de incidentele anterioare, la puţin timp după producerea incendiului de vineri, 25 mai, oficialii Primăriei Iaşi s-au grăbit să anunţe că au sesizat Parchetul şi alte instituţii abilitate pentru a investiga cauzele posibile ale producerii incendiilor izbucnite la mijloacele de transport ale societăţii din subordine. Potrivit declaraţiei primarului interimar PSD Mihai Chirica - candidat la alegerile locale din iunie - acesta pare îngrijorat mai curând de faptul că incidentele au avut loc în plină campanie electorală, decât de faptul că autobuzele RATP pun viaţa în pericol a călătorilor care circulă cu ele. Chirica, "moştenitorul" funcţiei lăsate libere prin arestarea fostului şef Gheorghe Nichita, a încercat să sugereze că i se pare bizar că incendiile au izbucnit exact în campania electorală, când el se războieşte cu candidaţii celorlalte partide politice.

ratp_zdi

„Tratăm cu maximă responsabilitate situaţia şi am cerut ajutorul instituţiilor statului pentru a descoperi cât mai repede care sunt adevăratele cauze ale producerii acesteia. Există semne de întrebare în legătură cu câteva coincidenţe: faptul că în două săptămâni, într-o perioadă tensionată, au fost două incidente asemănătoare, în aceeaşi zonă. Nu cred în conspiraţii, tot ceea ce ne dorim este ca adevărul să iasă la iveală cât mai repede şi mai ales ca astfel de incidente să nu se mai întâmple. Rezultatul anchetei va fi făcut public imediat după aflarea primelor concluzii”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

În paralel, prefectul judeţului, Marian Grigoraş, a anunţat că va sesiza organele de urmărire penală pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de către RATP.

„În calitate de Prefect al judeţului Iaşi, voi sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal şi distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod Penal, de către Regia Autonomă de Transport Public şi persoanele fizice din conducerea acesteia, pentru punerea în circulaţie în mod repetat, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, a unor mijloace de transport în comun şi punerea în pericol a călătorilor. Se pare ca acţiunile de control pe care le-am dispus până în prezent, sancţiunile aplicate şi măsurile luate nu sunt suficiente. Cer iertare ieşenilor că de la preluarea acestei funcţii nu am reuşit să pun capăt acestei stări de pericol”, a subliniat Marian Grigoraş pe pagina personală de Facebook.

RATP, datorii de 250 de milioane de lei

Regia Autonomă de Transport Public din Iaşi a intrat în faliment după ce a adunat în ultimul deceniu datorii de 250 de milioane de lei, din care 175 de milioane către bugetul de stat. Pentru a evita lichidarea şi pierderea întregului patrimoniu de transport, inclusiv a autobuzelor şi tramvaielor din Iaşi, Primăria Iaşi a decis să schimbe firma ce va gestiona transportul în oraş, preluând toate activele de la RATP înainte ca aceasta să intre într-o posibilă executare silită.

Într-un raport din luna aprilie întocmit de către directorul RATP, Maricel Ghercă, se menţionează că printre cauzele care au băgat societatea în faliment se numără numărul mare de gratuităţi pe care Primăria le acordă diferitelor categorii sociale. La Iaşi, toţi pensionarii care au peste 65 de ani, precum şi cei care nu au această vârstă, dar care nu obţin venitul minim garantat, circulă gratuit pe toate mijloacele de transport în comun. Persoanele cu handicap şi orfanii beneficiază, de asemenea, de gratuităţi. 

ratp_zdi

În plin proces de insolvenţă a RATP, la începutul acestui an, primarul interimar Mihai Chirica a propus ca şi elevii şi studenţii să beneficieze de reducerea cu jumătate a biletelor, din bani publici, în condiţiile în care universităţile decontau deja o parte din contravaloarea tichetelor. Astfel, din luna aprilie, elevii şi studenţii ieşeni îşi cumpără bilete pentru mijloacele de transport al căror preţ a fost redus la jumătate.

Ultima achiziţie de autobuze noi de către Primăria Iaşi a avut loc în 2005, atunci când au fost cumpărate 50 de autobuze MAZ, contra sumei de 10 milioane de euro. În 2012, municipalitatea a cumpărat 20 de autobuze second-hand de la firma Trans Accept Bârlad, contra sumei de 1,59 de milioane de lei. Un an mai târziu, primăria Iaşi a cumpărat alte 40 de autobuze second-hand de la Unistil SRL, societate privată de transport în comun care operează în Iaşi, la un preţ de 20.000 de euro bucata.

Citeşte şi:

Oraşul din România unde Primăria plăteşte 10 milioane de euro pentru ca unul din şase pasageri să călătorească gratuit

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite