Cum apar trântorii în stupii de albine. Factorii decisivi care determină creşterea şi întreţinerea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stup de albine FOTO Guliver/ Getty Images
Stup de albine FOTO Guliver/ Getty Images

Prezenţa unui număr optim de trântori în familiile de albine are consecinţe asupra sănătăţii stupului şi a producţiei de miere a acestuia.

O familie de albine este compusă dintr-o matcă, un număr variabil de albine lucrătoare şi un număr redus de trântori, care sunt crescuţi în perioada de reproducţie.

Trântorii se dezvoltă din ouă nefertilizate depuse fie de matcă, fie de albine ouătoare. „Trântorii obţinuţi de la albine lucrătoare sau matcă neîmperecheată în faguri cu celue de lucrătoare au dimensiuni mai mici decât cei obţinuţi de la mătci împerecheate în celule de trântor“, potrivit apicultorilor din Asociaţia Crescătorilor de Albine din România.

Stadiul larvar al trântorului 7 zile, iar în această perioadă larva primeşte mai multă hrană şi mai bogată în proteine. Chiar şi după eclozare trântorii tineri consumă mai multă hrană.

„Trântorii adulţi trăiesc între 21 şi 32 de zile. După eclozoare, trântorii nu sunt maturi sexual şi organele lor sexuale continuă să se dezvolte încă pe o perioadă de 10-14 zile, timp în care se maturizează suficient în vederea împerecherii“, explică specialiştii. Potrivit acestora, cei mai importanţi factori care determină maturizarea trântorilor sunt hrănirea proteică şi temperatura. Practic, când în stup temperatura este sub 35 de grade Celsius maturizarea sexuală a trântorilor este întârziată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite