Comoara arhitectonică de la Ruginoasa. Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi vizitat după patru ani de lucrări de restaurare

Comoara arhitectonică de la Ruginoasa. Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi vizitat după patru ani de lucrări de restaurare

Palatul de la Ruginoasa este unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Iaşi FOTO Adevărul

Reşedinţa domnitorului principatelor române unite, ridicată în apropiere de Paşcani, în localitatea Ruginoasa, a fost restaurată folosind multe elemente originale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa a fost redeschis publicului după patru ani de lucrări de restaurare.

Construcţia în stil neogotic, situată în apropiere de Paşcani, este unul dintre cele mai frumoase vestigii istorice conservate în judeţul Iaşi.

Cei interesaţi de o vizită la Ruginoasa o pot face începând de mâine, 5 februarie. Muzeul este deschis de marţi până duminică în intervalul 10.00-17.00.  

În camerele clădirii a fost amplasată de pe vremea domnitorului, documente şi manechini care poartă veşminte la modă la mijlocul secolului XIX.

Ascuns de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv.

Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn. 

„Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca «Ruşinoasa», din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri", a spus muzeograful Simona Ionescu.

Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi.

 

citeste totul despre: