Cine este Adrian Răspopa, pilotul care a murit în tragicul accident de la Raliul Iaşului
0
Medicii au încercat mai bine de două ore să îl resusciteze pe pilotul Adrian Răspopa, însă efortul lor a fost în zadar, rănile suferinte fiind mult prea grave.
Născut în Oneşti, Adrian Răspopa s-a urcat prima dată la volan la 6 ani, la 9 a învăţat să conducă, iar pe la 16-17 ani se ducea să facă poligonul contratimp cu un grup de prieteni locali.
„La 5-6 ani am interacţionat cu echipa IDMS de la Piteşti. Am avut ocazia să-i cunosc pe Ludovic Balint, pe Gheorghe Preoteasa, pe Ovidiu Scobai, Ovidiu Mazilu, Dacian Barna, lumea care a scris istorie. De acolo zic eu că mi s-a înfiripat această dragoste pentru curse şi pentru motorsport”, mărturiseam Adrian Răspopa în 2019, potrivit ziarpiatraneamt.ro.
Era mândru de prietenia cu Horaţiu Ionescu-Cristea, nepotul magnificului pilot de patrimoniu care a fost Eugen Ionescu-Cristea.
În urmă cu două luni, Adrian Răspopa câştiga locul doi la Raliul Moldovei. Dominase evenimentul reuşind să câstige zece din cele 12 probe speciale ale concursului. Era deja al 11-lea an în care participa. Un veteran de temut pentru cei alături de care concura.
Pilotul Adrian Răspopa a murit sâmbătă, 4 septembrie, în urma unui accidentu grav produs în a doua probă specială de la Raliul Iaşului.
Filmul accidentului
Sâmbătă, 4 septembrie, echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) se aliniase la start la ora 12.00. Avea de parcurs o distanţă totală de 14 kilometri şi accelera pentru a fi campion. În zona Hadâmbu, cinci kilometri mai târziu, drumul i s-a frânt. Ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. Impactul a fost atât de violent, încât maşina a fost făcută praf. Partea din dreapta, cea a şoferului, a fost distrusă complet.
Copilotul, Cosmin Diacu, a scăpat ca prin minune, doar cu o sperietură zdravană, în timp ce pilotul abia mai respira când au ajuns medicii la el. L-au resuscitat la faţa locului şi au chemat de urgenţă un elicopter, în condiţiile în care rănile erau grave.
„S-a intervenit chirurgical şi s-a făcut tot ce e medical şi omeneşte posibil”, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.
În urmă cu un an, o altă tragedie s-a produs la Raliul Iaşului. Simone Tempestini, un campion naţional, a avut şi el un grav accident în timpul cursei. Maşina în care se afla a derapat, s-a rostogolit de câteva ori şi a luat foc. Din fericire, el şi copilotul au fost ajutaţi să iasă la timp din automobilul distrus în totalitate.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Ivan Patzaichin, cel mai mare canoist român, a încetat din viaţă la 71 de ani FOTO