Beneficiile utilizării materialelor de construcţie ecologice. Sfaturi pentru a avea o „casă verde“ impecabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţă verde FOTO Arhivă
Locuinţă verde FOTO Arhivă

În comunităţile care doresc să devină „smart“ se pune tot mai des accent pe construcţiile verzi, însă nu doar clădirile de birouri pot intra cu succes în acest trend, ci şi simplii consumatori care fac alegeri inteligente pentru spaţiile pe care le ocupă frecvent.

Atunci când alegem materiale de construcţie şi vrem să fim cât mai prietenoşi cu mediul înconjurător, specialiştii în domeniul urbanistic susţin că ar fi bine să ţinem cont de câţiva factori care se învârt în jurul lui „re“. În primul rând să vedem dacă materialul şi funcţiile lui pot fi regândite şi în ce mod îl putem folosi la capacitate maximă.  Practic, se recomandă recliclarea cât mai multor materiale, dar şi proiectarea spaţiului funcţional în aşa fel încât elementele lui să poată fi folosite după dezasamblare. 

Un alt principiu este cel de reducere a cantităţii materialelor şi a energiei folosite de acestea, dar şi reînlocuirea substanţelor periculoase cu altele mai prietenoase cu mediul înconjurător. Totodată, se recomandă repararea produselor folosite şi nu înlocuirea lor totală. Mai mult, atunci când căutaţi furnizori pentru materialele dorite, activiştii de mediu vă recomandă să îi căutaţi pe cei certificaţi şi pe cei care sunt cei mai aproape de locul în care doriţi să construiţi, astfel încât amprenta de carbon a achiziţiei să fie cât mai redusă. 

Potrivit smartcitiesdive.com, în topul celor mai ecologice materiale de construcţie se află bambusul şi asta pentru că este un arbore care creşte foarte repede şi în zone variate ale lumii. 

Un alt sfat este să folosiţi materiale reciclate atât lemn, cât şi metal. În acest fel reduceţi tăierile masive de copaci, dar şi mineritul excesiv, acţiuni cu impact puternic asupra mediului. Specialiştii recomandă să folosiţi materiale de construcţie cât mai puţin prelucrate precum piatra, iar pentru termoizolaţie puteţi încerca lâna. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite