Băieţel cu penisul ars de un medic din Iaşi. Victima a rămas cu micropenis după procedura ratată din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Bogdan Savu este acuzat de neglijenţă în serviciu FOTO Ziarul de Iaşi
Doctorul Bogdan Savu este acuzat de neglijenţă în serviciu FOTO Ziarul de Iaşi

Doctorul ieşean Bogdan Savu a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni după ce, în timpul unei proceduri medicale, a ars penisul unui copil pe care îl avea sub tratament. Medicul a dat vina pe aparatura spitalului.

Procurorii ieşeni au finalizat un dosar penal în care cercetat a fost un medic de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, acuzat că ar fi ars penisul unui copil. Bogdan Savu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzat de neglijenţă în serviciu. El a pledat nevinovat în timpul cercetării penale, spunând că vătămarea copilului s-ar fi produs din cauza aparaturii unităţii sanitare.

Potrivit rechizitoriului întocmit în acest caz, obţinut de „Adevărul”, cazul a avut loc în 2008, însă a ajuns în vizorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi abia în 2013, urmare a unei sesizări făcute de părinţii micuţului.

În actul de acuzare se precizează că Mihaela C.M. a mers cu copilul ei de 27 de săptămâni, în noiembrie 2008, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Mama era îngrijorată de faptul că pruncul său avea o inflamaţie în zona penisului. Copilul a fost diagnosticat cu fimoză congenitală, medicii ieşeni recomandând familiei o intervenţie chirurgicală ce urma să fie realizată prin electrocauterizare.

În timpul intervenţiei, al cărei scop era practic circumcizia băieţelului, electrocauterul a provocat arsuri de gradul I şi II în partea dorsală a penisului bebeluşului. În baza expertizelor realizate în timpul anchetei, procurorii ieşeni au concluzionat: „În concret, culpa inculpatului constă în neadaptarea corespunzătoare a intensităţii curentului de coagulare/tăiere a electrocauterului marca Gimmi Alphatom 400, în sensul că aceasta a fost excesivă, cu consecinţa producerii unei plăgi arse de gradul I-II la nivelul feţei dorsale a penisului, fiind afectate aspectul şi funcţionalitatea acestuia”, au precizat procurorii.

Aceştia au invocat faptul că, potrivit fişei postului medicului Savu, acesta „răspunde de buna utilizare a apraturii medicale” şi avea obligaţia să se asigure că aparatul folosit funcţionează la parametri normali, înainte de a începe procedura. Astfel, spun anchetatorii, doctorul ieşean a îndeplinit în mod defectuos aceste îndatoriri pe care le avea „vătămând interesele persoanei vătămate”. Ulterior vătămării copilului, experţii care au analizat acest caz au concluzionat că „personalul medical a reacţionat corespunzător complicaţiilor apărute, având o atitudine chirurgicală medicală şi de terapie intensivă adecvată.”

Ce spune medicul

Bogdan Savu a fost audiat la Parchet în acest caz precizând că nu este vinovat de comiterea faptei şi că bebeluşul ar fi fost rănit din cauza unei presupuse defecţiuni a electrocauterului. „Inculpatul Savu Bogdan a recunoscut că leziunile traumatice suferite de pacient ca urmare a intervenţiei chirurgicale din data de 20.11.2008 au fost cauzate în contextul antemenţionat, cu precizarea că, de fapt, electrocauterul ar fi suferit o defecţiune pe perioada procesului de cauterizare, fiind respecată procedura standard de operare a tehnicii medicale”, se menţionează în rechizitoriu.

De asemenea, Savu a detaliat că în timpul intervenţiei a iniţiat procedura utilizând aparatul la intensitatea sa minimă însă când a observat că acesta nu produce efectele aşteptate a setat treapta următoare, moment în care instrumentul a produs un curent de o intensitate excesivă, ceea ce a dus la provocarea arsurilor. „Declarativ, inculpatul nu se considere vinovat de complicaţiile survenite în urma intervenţiei chirirgicale întrucât a respectat întrutotul tehnica şi protocolul operator specific respectivei proceduri medicale”, se mai arată în rechizitoriu.

În timpul cercetărilor, însă, procurorii spun că au primit o adresă de la Spitalul de Copii în care se precizează că aparatul folosit de medicul Savu nu era defect dar şi că acesta a fost folosit, ulterior, şi la alte intervenţii chirurgicale.

În prezent, băiatul rănit în timpul procedurii medicale „prezintă micropenis de neoformaţie şi stenoză meat uretral pentru care s-a recomandat continuarea intervenţiilor chirurgicale reconstructive în vederea obţinerii unui penis cvasinormal”, potrivit rechizitoriului. Părinţii victimei au precizat că vor declara în instanţă suma pe care o vor cere cu titlul de despăgubiri morale şi civile. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite