Aplicaţia prin care ieşenii pot sesiza rapid orice problemă edilitară. Care au fost primele sesizări făcute de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stradă închisă în Iaşi
Stradă închisă în Iaşi

În primele zile de la anunţul cum că aplicaţia „Iaşi Report“ este disponibilă au fost înregistrate câteva zeci de sesizări.

Cu o întârziere de mai bine de doi ani, aplicaţia „Iaşi Report“ este disponibilă acum în Google Play Store. Practic, ieşenii îşi pot descărca aplicaţia şi pot sesiza diverse probleme edilitare, de la taxe şi impozite locale, până la transport public, salubritate sau termoficare. 

În primele zile de la lansare, au fost înregistrate zeci de sesizări. Cele mai multe vizează maşini abandonatepe spaţiul public, iluminatul stradal precar, prezenţa câinilor comunitari sau probleme legate de transportul public. Fiecare utilizator poate urmări stadiul petiţiei sale, însă dintre cele câteva zeci de sesizări făcute până acum doar una apare ca „rezolvată“ şi o alta ca fiind „în lucru“. Restul sesizărilor apar în stadiul de „înregistrată“. 

Aplicaţia „Iaşi Report“ a fost realizată de o firmă din Oradea şi a fost cumpărată împreună cu o aplicaţie turistică, „Iasi City App“. Acestea au costat, în total, 20.000 de lei. Deşi a fost finalizată şi achitată cu aproape doi ani în urmă, aplicaţia a devenit disponibilă publicului abia de curând. 

Amenzi pentru cei care nu curăţă zăpada. Cât riscă ieşenii şi care sunt regulile impuse de Poliţia Locală

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite