Ambiguităţile istoriei Sfântului Valentin, martirul considerat protectorul îndrăgostiţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântul Valentin nu se mai regăseşte de la mijlocul secolului al XX-lea în calendarul internaţional al catolicilor la data pentru care a devenit celebru, 14 februarie, din cauza unor ambiguităţi legate de existenţa şi faptele sale.

Sfântul Valentin este cunoscut mai mult ca o sărbătoare comercială, împământenită pe 14 februarie, şi mai puţin ca o sărbătoare cu profil religios.

În prezent, pe 14 februarie în calendarul internaţional al catolicilor sunt sărbătoriţi Sfinţii Chiril şi Metodiu, patroni ai Europei, doar în unele ţări, printre care şi România, fiind pomenit şi Sfântul Valentin. Decizia de a-l scoate din calendar pe sfântul amintit pe 14 februarie aparţine Papei Paul al VI-lea. Hotărârea a fost luată în 1969, din cauza informaţiilor ambigue referitoare la persoana sfântului. 

Sfântul Valentin şi venirea primăverii

Potrivit calendarului romano-catolic, pe 14 februarie, pe lângă Sfinţii Chiril şi Metodiu, se comemorează şi doi martiri cu numele Valentin. În ţările anglo-saxone, comemorarea lor a dat numele unei tradiţii potrivit căreia ziua de 14 februarie este începutul „redeşteptării anuale la viaţa nouă” şi „începutul iubirii dătătoare de viaţă”. Calendarul romano-catolic, varianta electronică, notează că nu se ştie care sfânt Valentin are legătură cu sărbătoarea de pe 14 februarie. 

„Deoarece în Evul Mediu se credea că, în această zi, păsările, simţind apropierea primăverii, începeau să-şi facă cuiburile, s-a considerat că sărbătoarea Sfântului (Sfinţilor) Valentin este începutul redeşteptării anuale la viaţa nouă, deci a iubirii dătătoare de viaţă. Sfântul Valentin a devenit patronul logodnicilor. Dar care Valentin? Oare preotul din Roma, care a fost martirizat în anul 268? Sau episcopul de Terni, care a avut aceeaşi soartă glorioasă cinci ani mai târziu?”, se arată în sursa citată.

Primul sfânt Valentin menţionat ar fi fost un prieten al împăratului Claudiu Gotul, care l-ar fi interogat personal în cadrul procesului. Preotul roman ar fi fost, totuşi, condamnat la moarte, pentru că l-ar fi convertit la credinţa creştină pe prefectul Asteriu şi pe toată familia acestuia.

Cel de-al doilea sfânt Valentin, episcopul de Terni, în timpul unei treceri prin Roma, l-ar fi adus la credinţa creştină pe un filosof renumit, Cratone, şi pe trei tineri ucenici ai săi. Din această cauză, episcopul a fost adus în faţa tribunalului şi condamnat la moarte prin tăierea capului. Un al treilea preot Valentin ar fi fost şi el martirizat în jurul aceleiaşi date. Sfântul Valentin a fost comemorat în calendarul creştin romano-catolic pentru prima dată în anul 496, când a fost sanctificat de Papa Gelsius. 

image

Cum era sărbătorit Sfântul Valentin în 1861 FOTO dianribut.blogspot.com

Povestea Sfântului Valentin a devenit mitică în secolul al XIII-lea, când în „Legenda Aurea”, scrisă de Jacoppo da Vogarine, se menţionează că sfântul ar fi vindecat-o de orbire pe fata paznicului închisorii în care ar fi fost aruncat.

Acesta ar fi fost momentul de la care Sfântul Valentin a devenit cunoscut ca fiind protectorul îndrăgostiţilor. În acest sens, una dintre povestiri precizează chiar că Valentin s-ar fi îndrăgostit de fata paznicului şi că i-ar fi scris un bilet înainte de execuţie, pe care ar fi notat „pentru Valentina mea”.

Citeşte şi:

Tradiţii la Moşii de iarnă. Ce este interzis să faci în ziua premergătoare Înfricoşatei Judecăţi pentru a te feri de nebunie

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite