Adolescentă violată de 240 de ori de tată. Metoda perversă folosită de bărbat pentru a scăpa de acuzaţia de viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din municipiul Iaşi este acuzat că ar fi abuzat în mod repetat de fiica sa, pe care ar fi obligat-o să îi facă sex oral de peste 200 de ori, în aproape doi ani. Individul este judecat pentru viol în formă continuată însă nu recunoaşte fapta.

N.T. a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzat de viol în formă continuată, o formă a infracţiunii care, dacă va fi găsit vinovat, îl poate trimite în spatele gratiilor pentru 12 ani.

Bărbatul, al cărui nume nu îl prezentăm pentru protecţia victimei, este acuzat că şi-ar fi constrâns fiica minoră, în perioada iulie 2015 - martie 2017, să întreţină raporturi sexuale orale cu el. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii cred că faptele s-ar fi petrecut în mod repetat, de aproximativ 12 ori pe lună, în intervalul amintit.

„Modalitatea de derulare a activităţii ilicite, descrisă în rechizitoriu, presupusa reiterare a conduitei, faptul că persoana vătămată, fiica inculpatului, avea doar 15 ani în momentul în care ar fi început activitatea infracţională a inculpatului reprezintă circumstanţe agravante şi de natură a provoca o reacţie puternică în rândul opiniei publice, de inducere a unui sentiment de insecuritate, reacţie care nu s-a estompat întrucât acuzaţiile aduse privesc relaţiile dintre membrii familiei, referitoare la buna creştere şi educare a copiilor şi la protecţia pe care părinţii ar trebui să le-o ofere copiilor“, se menţionează într-un document oficial al Judecătoriei Iaşi, obţinut de „Ziarul de Iaşi“.

Minora a avut, în timpul procesului, şi o declaraţie contradictorie, conform aceluiaşi document, care însă nu i-a convins pe judecători că tatăl său este nevinovat. „În cursul cercetării judecătoreşti persoana vătămată minoră a declarat că nu a spus adevărul în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, şi că acuzaţiile formulate împotriva inculpatului T.N. sunt false“. Cel mai probabil, spun surse apropiate anchetei, tatăl incestuos şi-a îndeplecat să-şi schimbe declaraţiile în timpul urmăririi penale şi a procesului.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite