Încă o fiţuică de imagine pe bani publici la Iaşi. După „Curierul“ Primăriei, şeful Consiliului Judeţean pregăteşte lansarea unui ziar cu tiraj de 50.000 de exemplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia ar urma să aibă distribuţie judeţeană şi ar trebui să reflecte activitatea şefilor Consiliului Judeţean Iaşi, condus de liberalul Cristian Adomniţei, şi să prezinte informaţii de interes public.

Proiectul de hotărâre vizând tipărirea unui ziar propriu al Consiliului Judeţean Iaşi va fi supus dezbaterii în şedinţa instituţiei publice programate astăzi, 25 aprilie.

"Buletinul informativ al judeţului Iaşi" ar urma să aibă un tiraj de 50.000 de exemplare, să fie gratuit, să fie compus din opt pagini (patru color şi patru alb-negru) şi să fie distribuit, în cea mai mare parte, prin intermediul primăriilor din judeţ.

"Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii administrative, conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actului administrativ. (...) Prin aplicarea în mod corespunzător a transparenţei decizionale şi a dreptului la informare, orice cetăţean poate influienţa (n.r. - greşeala de redactare aparţine oficialilor Consiliului Judeţean) deciziile şi politicile care se iau în numele său şi care îl afectează, încurajându-se astfel contribuţia societăţii civile la luarea deciziilor. În acest sens, Consiliul Judeţean Iaşi doreşte să-şi consolideze imaginea atât prin îmbunătăţirea interfeţei site-ului, cât şi prin tipărirea unui buletin informativ lunar", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Costurile lunare estimate pentru acest proiect se ridică la 26.000 de lei şi vor fi suportate integral din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi. Practic, fiţuica de opt pagini a Consiliul Judeţean Iaşi va înghiţi anual peste 300.000 de lei.

Experienţa ziarelor tipărite pe bani publici la Iaşi arată că acestea sunt concepute ca instrumente de propagandă ale şefilor instituţiilor publice. Primăria Iaşi tipăreşte de la începutul mandatelor lui Gheorghe Nichita un săptămânal intitulat "Curierul de Iaşi", distribuit prin intermediul centrelor de cartier, şi care conţine exclusiv articole pozitive la adresa proiectelor sau iniţiativelor primarului Gheorghe Nichita. Fotografia edilului apare în fiecare număr de cel puţin două ori. 

În timpul campaniilor electorale, tirajul "Curierului de Iaşi" creşte spectaculos, iar costurile anuale se ridică la cel puţin 450.000 de lei.

"Orice astfel de publicaţie, a unei instituţii precum Consiliul Judeţean, este binevenită, atât timp cât conţine strict date de interes public. De exemplu, cine şi cum a votat pentru respectivul proiect de lege. Dar dacă o astfel de publicaţie se transformă într-un instrument de propagandă personală, nu este în regulă", este de părere Sorin Bocancea, analist politic ieşean şi profesor la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi.

Citiţi şi:

Ieşenii plătesc scump promovarea Primăriei

Câţi bani înghite fiţuica de propagandă a primarului din Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite