Un tânăr a fost reţinut de poliţişti după ce a intrat pe fereastră în locuinţa fostei sale iubite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ.
Foto: ARHIVĂ.

O tânără din Hunedoara s-a trezit cu fostul iubit, împotriva căruia fusese emis un ordin de protecţie, în locuinţă.

Un tânăr de 29 de ani, din Hunedoara, a fost reţinut de poliţişti, după ce, joi, a intrat pe fereastră în locuinţa fostei sale concubine. Femeia a chemat Poliţia în ajutor.

Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO

Patrula de siguranţă publică care s-a deplasat la faţa locului a constatat că sesizarea se confirmă.

„Tânărul a fost depistat în interiorul locuinţei, motiv pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal pentru încălcarea oricăreia din măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi violare de domiciliu. În urma probatoriului administrat în cauză, împotriva tânărului a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor preventive”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să mai citiţi:

Infernul copiilor abandonaţi, descoperit de americani în era post-Ceauşescu: „E un lagăr al morţii” VIDEO

Secretul sumbru al regimului Ceauşescu. Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi

Cum reuşeşte o văduvă să se bucure de viaţă în ţinutul dezolant al combinatului din Hunedoara VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite