Un tânăr a fost jefuit într-o staţie de autobuz din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorii infracţiunii au fost reţinuţi. FOTO: ARHIVĂ.
Autorii infracţiunii au fost reţinuţi. FOTO: ARHIVĂ.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi şi trimişi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, după ce au tâlhărit un hunedorean. Agresiunea a avut loc într-o staţie de autubuz.

Un tânăr în vârstă de 29 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei Hunedoara şi a reclamat că a fost tâlhărit pe o stradă din municipiu.

Potrivit poliţiştilor, victima a sesizat faptul că, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz, în Hunedoara, a fost acostat de mai multe persoane necunoscute, care l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele în zona feţei şi a corpului şi i-au sustras un lanţ de aur de la gât.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii hunedoreni au identificat doi tineri, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi, iar Judecătoria Hunedoara a dispus arestarea preventivă a celor doi tineri pentru 30 de zile”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.


Vă recomandăm şi:

O vânzătoare a fost jefuită în centrul oraşului Vulcan. Tâlharul a fost prins

Angajata unui chioşc alimentar din municipiul Vulcan a fost jefuită de un bărbat de 35 de ani. Tâlharul a fost reţinut la scurt timp, într-un microbuz, după ce a fugit cu încasările din casa de marcat.

O femeie a fost tâlhărită de trei tineri în faţa Parcului Corvin din Hunedoara

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 19 ani, au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au jefuit o femeie. Au lovit-o şi i-au smuls poşeta, apoi au fugit.

Hunedoara devine tot mai periculoasă: tâlhari prinşi în flagrant în timp ce loveau un localnic pentru a-l jefui

Un bărbat a fost tâlhărit chiar în faţa Spitalului municipal Hunedoara. A fost atacat de mai mulţi tineri, dar agresorii au fugit la vederea unui echipaj de Poliţie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite