Ultimul meşter din satul vestit în trecut pentru olărit, tradiţia milenară pe cale de dispariţie: „Am o pensie de 700 de lei, dar nu mă plâng”

Petru Borza a rămas singurul meşter dedicat olăritului din Obârşa, locul din Ţara Zarandului, vestit pentru tradiţiile în arta prelucrării ceramicii. Are 84 de ani, dar încearcă încă să îi înveţe pe copii secretele olăritului la roată.

Singurul olar rămas în Obârşa, un sat din judeţul Hunedoara cu mai puţin de 200 de locuitori, dar vestit în trecut pentru ceramica prelucrată aici, se numeşte Petru Borza şi are 84 de ani.

Bătrânul trăieşte dintr-o pensie de 700 de lei, însă nu se plânge şi reuşeşte să fie un exemplu de urmat pentru tineri. Petru Borza a fost invitat să le predea copiilor o lecţie despre olărit şi ceramică, la Muzeul de Istorie Locală şi Etnografie din Brad.

„Ne-a povestit despre vremurile de odinioară când încărcau căruţele trase de cai cu vase făcute de ei şi mergeau la târguri prin toată ţara, în Banat le schimbau cu cereale, iar moţii aduceau ciubere, scândură”, spune Raul Florin Matei, cel care l-a adus pe meşterul din Obârşa în faţa elevilorde la Şcoala gimnazială Mircea Sântimbreanu.

„Era greu, dar viaţa era frumoasă! Acum ce să mai faci? Tineretul a plecat la oraş şi în străinătăţuri, aici au rămas numai bătrânii. Numai la muzee mai dau marfă şi pe la târguri. Noi suntem oameni buni şi harnici, dar conducători noi nu avem! De asta ducem noi lipsă, de conducători! Eu am lucrat la Moţul, la Baia de Criş, făceam de toate acolo, acum s-a risipit! Am o pensie de 700 de lei, nu mă plâng, dar văd acum că se măresc salariile, pensiile, mă întreb de unde bani?”, spune meşterul olar.

La sfârşitul lecţiei, fiecare dintre copiii învăţaţi să creeze dintr-o bucată de lut câte un vas şi-a putut păstra creaţia.

Petru Borza se ocupă de olărit de peste 70 de ani, într-un sat în care, în tinereţea sa peste 60 de familii cunoşteau acest meşteşug şi îşi făceau vasele din lut la roata manuală.

Vă recomandăm şi:

Satul cu două lacuri de acumulare întinse pe sute de hectare. Oamenii trăiesc lângă ruinele minelor de fier, dar se mândresc cu apele care le-au inundat ţinutul

Oamenii din Teliuc au abandonat de peste un deceniu minele de fier în jurul cărora s-a dezvoltat aşezarea în ultimele secole, dar se pot mândri cu două lacuri artificiale: Lacul Cinciş, amenajat cu eforturi uriaşe în anii 1960 şi lacul artificial crescut în doar câţiva ani în mijlocul comunei, în groapa imensă a fostei cariere miniere.

Gialacuta, satul uitat de lume în care cinci bătrâni îşi plâng biserica mistuită. Oamenii uită de necazuri doar în cimitir

Un tărâm al tristeţii, în care mai trăiesc cinci bătrâni aproape neputincioşi, a rămas izolat la poalele Munţilor Metaliferi. Cei câţiva oameni din Gialacuta vorbesc cu amărăciune despre biserica mistuită de flăcări în urmă cu cinci ani, cea mai dragă amintire a satului lor. Doar Sărbătoarea Paştelui, pentru care se pregătesc din timp, le mai alină suferinţa.

Românii care vor să cumpere un sat întreg pentru a-l salva de la dispariţie. Ce poveste fascinantă ascunde locul părăsit, cu biserică şi drum de marmură

Povestea satului Alun, clădit la marginea carierei de marmură şi abandonat aproape în totalitate, a dat naştere unei iniţiative neobişnuite: mai mulţi tineri vor să cumpere casele părăsite, unele vechi de mai multe decenii, pentru a readuce la viaţă aşezarea din Ţinutul Pădurenilor.

FOTO Soarta tristă a bisericilor vechi româneşti, bijuteriile din lemn ajunse ruine sumbre: „Preoţii s-au temut să intervină“

Aproape 100 de biserici vechi de lemn, multe dintre ele aflate pe lista monumentelor de patrimoniu, s-au şubrezit cu trecerea timpului, iar degradarea accentuată le-a adus pe câteva în pragul ruinării. Bisericile se află în mijlocul unor comunităţi restrânse şi izolate, care nu au posibilitatea de a salva aceste bijuterii arhitectonice ale satelor.