Sute de oameni au fost amendaţi de Poliţia Locală. Sancţiunile au o valoare totală de peste 25.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenzile date în luna mai de poliţiştii locali din Deva au totalizat peste 25.000 de lei, valoarea lor fiind de două ori mai mare decât a celor din luna aprilie.

Peste 400 de localnici au fost amendaţi de Poliţia Locală Deva în luna mai. Valoarea sancţiunilor a depăşit 25.000 de lei şi de două ori mai mare decât a celor înregistrate în luna aprilie, potrivit raportului de activitate al Direcţiei Poliţia Locală Deva.

„Peste jumătate dintre sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii locali ai Serviciului Circulaţie pe drumurile publice: 21 de amenzi, în valoare de 4.120 de lei, şi alte 199 de avertismente. Majoritatea sancţiunilor vizează încălcarea Codului Rutier, aproape o cincime circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe trotuare, alei şi zone verzi, dar au fost date amenzi şi pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate sau rezervate şi pentru încălcarea reglementărilor legale privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi”, a informat Primăria Deva.

Aproape 200 de sancţiuni au vizat încălcarea legislaţiei privind liniştea şi ordinea publică. Potrivit raportului de activitate al Poliţiei Locale Deva, operatorii Serviciului Monitorizare Video şi Trafic au surprins, în luna mai, cu ajutorul camerelor de supraveghere aproape 200 de cazuri de încălcare a legislaţiei în vigoare, majoritatea cu privire la circulaţia rutieră.

Peste 160 de localnici au apelat, în luna mai, numărul de telefon permanent al Poliţiei Locale Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Topul motivelor invocate de teribiliştii autostrăzilor pentru a-şi lua permisele înapoi: şoferul care a gonit cu 215 km/h, „de teamă că va fi tâlhărit”

VIDEO Gestul disperat al unui tânăr i-a cutremurat pe vecini: urcat pe acoperişul blocului social, a strigat că se omoară

Spărgătorii unei pizzerii au fost prinşi în flagrant de poliţiştii locali. Au fost daţi de gol de camerele video stradale

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite