FOTO Straja şi Parâng au renăscut din zăpadă. Un sezon turistic aproape "la pământ" e salvat de ultimele ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul turistic în cele două staţiuni montane din Valea Jiului a fost la un pas de a fi compromis, din cauza pierderilor cauzate de lipsa zăpezii, totuşi ultimele ninsori au ridicat moralul celor care muncesc în Straja şi Parâng.

În Straja, o staţiune cu peste 300 de cabane şi pensiuni din Masivul Vâlcan, oamenii au aşteptat aproape două luni de la deschiderea sezonului de schi ca toate pârtiile să devină utilizabile. Dorinţa li s-a împlinit abia în ultimul weekend din luna ianuarie, când ninsorile abundente au acoperit domeniul schiabil, iar numărul turiştilor care s-au îndreptat spre zona montană s-a triplat.

„Ultimele ninsori au făcut ca în acest sfârşit de săptămână numărul celor care au urcat în staţiune să fie de circa 3.000 de persoane sâmbăta şi 2.000 duminica, mult mai mare decât în weekend-urile precedente. Ne bucurăm foarte mult şi sperăm ca ele să readucă turiştii în Straja”, spune George Resiga, şeful Salvamont Lupeni – Straja.

Staţiunea ţinută cu zăpada artificială
Până înaintea ninsorilor aşternute în acest sfârşit de săptămână, lipsa zăpezii de pe pârtii a fost compensată de administratorii staţiunii cu ajutorul instalaţiilor de zăpadă artificială.

Tunurile de zăpadă au fost folosite pentru amenajarea a două dintre cele 12 pârtii din Straja, acestea fiind şi singurele pe care turiştii au putut schia în condiţii bune de la începutul sezonului. Omul de afaceri Emil Părău, principalul investitor din Straja, spune că efortul făcut a fost imens, mai ales că temperaturile au fost potrivnice.Instalaţiile de producere a zăpezii artificiale. Foto:skistraja.ro

image

Timp de trei săptămâni instalaţiile de producere a zăpezii nu au putut funcţiona din cauza vremii prea călduroase pentru această perioadă. În Straja a fost foarte cald, deşi în Lupeni, la poalele staţiunii, temperaturile erau de până la minus 11 grade”, a declarat Emil Părău. Omul de afaceri care administrează domeniul schiabil susţine că, faţă de anii trecuţi, cabanierii din Straja au avut un sezon aproape compromis.

„Până acum, noi am avut pierderi de câteva zeci de mii de lei, din cheltuielile cu instalaţiile din staţiune şi cu angajaţii. În anii trecuţi, situaţia era mult mai bună, în aceeaşi perioadă”, a afirmat investitorul. Emil Părău spune că soluţia pentru ca viitorul staţiunii montane să nu mai depindă de vreme este dezvoltarea turismului în zonă şi în celelalte anotimpuri, nu doar în sezonul de schi.

Prima zăpadă „adevărată” aşternută în 2014 peste staţiunea Parâng din zona Petroşani le-a dat speranţe celor care muncesc aici. „Luna ianuarie a fost „moartă” din punct de vedere turistic până în prezent, faţă de aşteptările noastre. Dar lucrurile se vor schimba în bine, o dată cu aceste ninsori”, spune Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Parâng – Petroşani. Nu doar lipsa pârtiilor practicanile i-a făcut pe turişti să ocoloească Parângul. Staţiunea s-a confruntat şi cu probleme de ordin administrativ. În prezent, domeniul schiabil din Valea Jiului este implicat într-un proiect amplu de dezvoltare, dar investiţia de aproape 70 de milioane de euro a fost blocată annul trecut de Guvern, care nu a mai alocat fonduri proiectului realizat de asocierea de firme Kranz Eurocenter Piteşti – Acomin Cluj şi Doppelmayer Austria.

Vă recomandăm şi:

Blocajul în care a intrat staţiunea Parâng s-a rezolvat: primăria a achitat datoriile

Cine salvează staţiunea Parâng, lăsată de izbelişte în plin sezon turistic

Gest nobil: au arborat drapelul naţional pe cel mai înalt vârf al Hunedoarei

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite