Secretele limbii dacilor: cele mai ciudate cuvinte păstrate de la strămoşii noştri şi cum le explică specialiştii

Secretele limbii dacilor: cele mai ciudate cuvinte păstrate de la strămoşii noştri şi cum le explică specialiştii

Numele Sarmizegetusa a stârnit controverse, iar unii istorici afirmă că provine din limba vorbită de daci. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Peste 160 de cuvinte din actualul dicţionar al limbii române îşi au originea în fondul geto-dacic, potrivit unor lingvişti şi filologi. Multe dintre ele sunt puţin cunoscute publicului larg, sunt folosite rar, iar altele şi-au schimbat de-a lungul timpului însemnătatea.

Românii au moştenit numeroase cuvinte provenite din fondul lingvistic al poporului care în urmă cu două milenii a trăit pe actualul teritoriu al ţării, au fost de părere lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Oamenii de ştiinţă au identificat peste 160 de termeni despre care susţin că provin din limba vorbită de geto-daci. Şi aceasta chiar dacă sunt puţine dovezi că dacii ar fi folosit scrierea, iar cele existente sunt contestate sau stârnesc controverse.

Lingvistul George Pruteanu a cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.
Multe dintre acestea sunt puţin cunoscute publicului larg. Iată câteva dintre ele:

Abeş. Înseamnă „pre lege, pe cinste, pe credinţă”, afirma Bogdan Petriceicu Haşdeu, în volumul Etymologicum Magnum Romaniae. „Albanezii şi românii l-au moştenit deopotrivă, unii în Epir, ceilalţi în Dacia, din substratul ante-roman tracic. Românii adăugîndu-i prepoziţiunea a = a d, bănăţeanul abeş vrea să zică literalmente: „ad fidem”. După cum la români cuvântul s-a păstrat numai în Banat, tot aşa la albanezi nu-l mai conservă astăzi decât dialectul toschic, nu şi cel gheghic”, informa lingvistul.

Aghiuţă. Este numele comic al diavolului, dar ar fi putut fi folosit ca nume pentru o zeitate a dacilor informa Haşdeu.

„O adevărată analogie pentru tranziţiunea logică „sfânt = drac ” se înfăţişează numai atunci când un popor îşi schimbă religiunea cea veche pe o alta nouă. Zeii de mai-nainte scad acum în ierarhie la treaptă de sfinţi mărunţei, sau chiar devin demoni. Dacă dară tot aşa s-ar fi născut românul Aghiuţă, ar urma atunci nu un împrumut modern din grecul „sînt”, ci existinţa unui Ag-, ca nume de zeitate, în panteonul autohton al Daciei. Mitologia dacică, şi cea tracică în genere, e prea puţin cunoscută. Este sigur însă că la albanezi, posteritate directă a tracilor, în cântecele lor cele mai vechi, după dialectul gheghic, Ago, articulat Agoš însemnează „Dumnezeu”.  Ague, sub forma redusă gue, se regăseşte la sârbi cu sensul de element diabolic, „şearpe”, „balaur”, „drac”, şi se regăseşte tocmai ca un împrumut de la români, căci nici într-unul din dialectele slavice nu se află. Este dară aproape sigură originea dacică”, afirma B.P. Haşdeu.

Barbă cot. Este un cuvânt de origine dacică, afirma Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”. Potrivit definiţiei dată de Lazăr Şăineanu, în Dicţionarul universal al limbei române, barbă-cot este „un pitic răutăcios cu statul de o palmă şi barba de un cot; călare pe un iepure şchiop, el cutreeră lumea sub-pământeană (în poveştile populare)”. Mai este cunoscut sub numele de „Statu-palmă-barbă-cot”.

Burtucă. Înseamnă „copcă, gaură în gheaţa unei ape”. Este un cuvânt rar, despre care Haşdeu afirmă că provine din limba dacilor.

Năsărâmbă. Înseamnă, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, boroboaţă, farsă, festă, ghiduşie, glumă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, păcăleală, păcălitură, pocinog, poznă, şotie, ştrengărie, trăsnaie, iar Bogdan Petriceicu Haşdeu îi plasează originile în fondul lingvistic al strămoşillor noştri.  

Sarmizegetusa. A apărut în antichitate în variantele Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc. Potrivit lingviştilor, toponimul ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă şi latină. Potrivit istoricilor, numele este compus din două părţi zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate), iar între date sunt „cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade”. Istoricul Vasile Pârvan arăta că numele aşezării indica sacralitatea acesteia, faptul că Sarmizegetusa era o cetate a regilor.

Jilţ (jelţ). Provine din cuvântul dacic sil, afirma Haşdeu, şi însemna pârâu.

„Jelţ, această caracteristică denumire curat olteană a păraielor, pe care în deşert o veţi căuta în restul Munteniei, în Ardeal sau în Moldova, ne oferă o formă modernizată a cuvântului. Nu mai departe decît în secolul XVI se zicea încă jilţ, pe când tot atunci Jiul se chema Jil. Astfel vorba dacică sil, devenită jil printr-o lege de preferinţă a fonetismului român, trăieşte pînă-n momentul de faţă în Oltenia, şi-apoi numai acolo, în deminutivul jilţ, contras din jiluţ”, scrie Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Lista cuvintelor cărora lingviştii le-au atribuit origini dacice cuprinde următorii termeni:

A: abeş,  Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg,  anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.

B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată,  boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan,  burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.

C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,

D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.

F: fărîmă.

G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă.

H: hojma.

I: iazmă, iele.

Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.

J: jilţ.

L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.

M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.

N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.

O: ortoman.

P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.

R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză.

S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.

T: tare, traistă, tulei,

Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.

U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.

V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,

Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă.

Toponimele arhaice

De asemenea, din fondul lingvistic al strămoşilor noştri fac parte, potrivit unor istorici, toponimele: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin", Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele. Conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante.


Vă recomandăm şi:

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia: de unde provin lupii înaripaţi şi ce simbolizează fioroşii grifoni, ilustraţi pe artefactul antic, unic în lume

Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate. Unele dintre ele sunt legate de prezenţa animalelor fabuloase încrustate în artefactul antic din bronz: grifoni cu capete de lup şi cozi de leu, înfăţişări extrem de rare în arta popoarelor din Antichitate.

Cum au cosmetizat comuniştii vestigiile de la Sarmizegetusa Regia pentru Nicolae Ceauşescu. Intervenţia brutală a pervertit esenţa celebrei aşezări dacice

Nicolae Ceauşescu şi-a anunţat vizita la Sarmizegetusa Regia la începutul anilor ’80. În aşteptarea lui, vechea capitală a Daciei din Munţii Orăştiei urma să treacă printr-una dintre cele mai mari transformări: a fost „împodobită“ cu blocuri şi discuri din beton şi prefabricate. Lucrările au lăsat urme adânci.

Obiceiurile erotice ale strămoşilor noştri: femeile sarmaţilor ucideau pentru sex, soţiile tracilor erau sclave sexuale, geţii îşi luau câte 30 de neveste

Geţii aveau obiceiul să îşi ia mai multe soţii, la sarmaţi femeile care nu deprindeau mânuirea armelor şi nu ucideau erau pedepsite să nu se căsătorească, sciţii erau desfrânaţi, dar o parte a populaţiei suferea de afecţiuni sexuale, iar tracii îşi lăsau fiicele să ducă o viaţă libertină, înainte de căsătorie. Sunt doar câteva dintre relatările din Antichitate despre obiceiurile din viaţa privată a strămoşilor noştri.

Anecdote din Antichitate despre daci: au tăiat pădurea pentru a-i speria pe romani, fumau cânepă, iar un preot s-a prefăcut mort pentru a nu fi ucis

O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.

Secretele calendarului dacic. Ce legături existau între templele din Sarmizegetusa Regia şi felul în care strămoşii noştri calculau trecerea timpului

Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.

Adevărul ascuns despre uneltele din fierăria dacilor, găsite în zona cetăţilor antice din Munţii Orăştiei

Cele peste 20 de unelte de fierărie antice, descoperite întâmplător în urmă cu o săptămână de jandarmi au dat naştere unor controverse. Jandarmii au declarat că piesele din vremea dacilor ar fi fost scoase la iveală după ce ploile au spălat pământul, dar au fost contrazişi de reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice.

10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului

Aproape nu există sat în Ardeal din care să lipsească poveştile faimoaselor descoperiri de comori, afirma istoricul Iulian Marţian. Istoria celor care au dat naştere unor poveşti fascinante se întinde pe aproape 2.000 de ani, începând cu povestea comorii ascunse de regele Decebal şi până la descoperirile recente ale pieselor antice preţioase, din Sarmizegetusa Regia.

citeste totul despre: