Românii faimosului geolog Ignaz von Born, din secolul al XVIII-lea: „Mi s-a părut că mă aflu în împărăţia morţilor”

Românii faimosului geolog Ignaz von Born, din secolul al XVIII-lea: „Mi s-a părut că mă aflu în împărăţia morţilor”

Ignaz von Born a călătorit în ţinuturile Banatului şi Transilvaniei în anul 1770.

Ignaz von Born, unul dintre marii oameni de ştiinţă ai secolului ai XVIII-lea, a călătorit în Transilvania şi Banat în vara anului 1770, iar în urma trecerii prin ţinuturile Hunedoarei a lăsat posterităţii mărturii inedite despre viaţa localnicilor. Baronul născut în Transilvania, dar stabillit în Viena, se arăta uimit de bogăţia minelor de aur, de pedepsele crunte aplicate hoţilor în Deva şi de superstiţiile localnicilor.

Transilvania şi Banatul secolului al XVIII ascundeau bogăţii impresionante, însă modul de viaţă al oamenilor îi părea ieşit din comun celebrului om de ştiinţă Ignaz von Born, geologul care a ajuns în pereginările sale prin ţinuturile Hunedoarei, Banatului şi Transilvaniei.

Născut în Transilvania, consilierul pe probleme de minerit de la Curtea Imperială din Viena, condusă de împărăteasa Maria Teresa, a călătorit în aceste teritorii în vara anului 1770 şi a scris mai multe lucrări în care a povestit a oferit detalii despre locurile vizitate, despre comorile minelor din Ardeal, dar şi despre peripeţiile prin care a trecut.

Pentru o perioadă, Ignaz von Born a locuit în Timişoara, unde a rămas impresionat de traumele ocnaşilor şi de starea de sănătate precară a localnicilor.

„Dis de dimineaţă am fost trezit de un zăngănit îngrozitor de lanţuri care răsuna pe toată strada unde îmi am locuinţa şi este produs de ocnaşi care sunt duşi la lucru, legaţi în lanţuri doi câte doi. Nu am văzut pe străzi decât chipuri galbene şi desfigurate ieşind din casele cele mai frumoase. Femeile şi fetele au burta mare ca urmare a frigurilor de care au suferit. Mi s-a părut că mă aflu în împărăţia morţilor, în loc de oameni hoituri în morminte spoite. La masă, în afară de câţiva străini şi de mine, aproape toţi comesenii aveau accese de friguri: unii dârdăiau de frig clănţănind din dinţi şi alţii arzând de căldură, ei nu-şi puteau stinge setea care îi mistuia”, scria baronul într-o scrisoare publicată în lucrarea „Travels through the Banat of Temeswar; Transylvania and Hungary in the year 1770” (Călătorii în Banatul Timişoarei, Transilvania şi Ungaria), la Londra, în 1777.

Drumuri îngrozitoare
După ce a vizitat oraşul Timişoara şi apoi mai multe mine din Banatul Montan, Ignaz von Born a ajuns, în vara anului 1770, în ţinuturile Hunedoarei, intrând dinspre Lugoj pe Valea Mureşului. Prima impresie despre drumul spre Deva l-a înfiorat. „Dar pe ce drum îngrozitor am fost silit să mă târâi! Într-o parte, aveam prăpastia Mureşului şi de cealaltă parte stânci uriaşe şi golaşe. În afară de cei patru cai, care erau înhămaţi la trăsura mea, mai trăgeau la ea încă opt boi”, scria Ignaz von Born, într-o scrisoare adresată prietenului său, geologul german Johann Jakob Ferber (1743-1792).

Tâlhăria eradicată prin pedepse crunte
Autorul remarca greutăţile întâmpinate pe drumul înfricoşător, dar şi siguranţa acestuia. Odată intrat în Transilvania, temerile că va fi jefuit i s-au risipit, relata Born. „Severitatea arătată de regim faţă de tâlhari contribuie mult la siguranţa regiunii. De curând, trei hoţi, care au fugit din Banat aici şi au comis crime îngrozitoare în valea Haţegului, au fost traşi în ţeapă, la Deva. Această pedeapsă, pe care am putea s-o numim neomenoasă, executată aici cu toate că nu se aplică nici în Slovenia şi nici în Banat, a făcut o impresie aşa grozavă asupra locuitorilor, încât astăzi se poate călători fără teamă, chiar şi noaptea”, afirma Ignaz von Born.

Cum a fost descoperită mina de aur
Omul de ştiinţă a călătorit în Deva, unde remarca mulţimea galeriilor miniere din vecinătatea târgului şi faptul că pentru a le exploata era nevoie să fie defrişate suprafeţe mari de pădure. Dintre exploatările miniere l-a impresionat cel mai mult mina de aur Săcărâmb, înfiin­ţată de tatăl său. „Descoperirea minei de aur se datoreşte întâmplării. Un român numit Ion Armean a venit la tatăl meu, care exploata pe atunci o mină bogată de argint la Certeju, şi i-a spus că zilnic se vede o flacără ce iese şi joacă deasupra unei crăpături din pădure şi el crede că asta ar însemna că trebuie să fie ascunse acolo minereuri bogate. Tatăl meu era, din fericire, destul de aventuros pentru ca să dea atenţie spuselor acestui om de trea­bă. A făcut deci o galerie la locul indicat de acel român, dar a săpat în zadar câţiva ani; în cele din urmă, s-a plictisit şi era hotărât a o părăsi, când a mai făcut o ultimă încercare în direcţia vânei şi aici a dat de un minereu bogat în aur, ce se înfăţişa sub forma unor lamele negre; din cauza aceasta, l-au privit mai întâi ca minereu de fier cu mică şi nu s-au convins de contrariu decât după ce l-au încercat în foc. Această desco­perire fericită l-a determinat pe tatăl meu să urmeze mai repede toate mijloacele pentru a continua această exploatare”, scria von Born, într-una dintre epistolele sale.

Românii neînţeleşi de vienez
Felul de trai al românilor din Transilvania şi Banat era foarte aspru şi sălbatic, scria baronul obişnuit cu luxul şi civilizaţia vieneze. „Sunt lipsiţi de religie, arte şi ştiinţe; copiii lor, de când au abia câteva zile, sunt scăldaţi afară în aer liber în apă caldă, iarna, ca şi vara, şi înfăşaţi în pânză de in sau stofă de lână groasă. De la 6 până la 12 sau 14 ani sunt folosiţi pentru paza vitelor; fetele învaţă în acelaşi timp să spele, să facă pâine, să toarcă, să coasă, să ţeasă şi aşa mai departe. De la 14 ani, sunt folosite la lucrul câmpului. Ei cultivă cel mai mult porumbul sau cucuruzul, totuşi seamănă şi orz şi grâu; ei fac din fructele pomilor, pe care-i sădesc în mare număr, un fel de vinars pe care-l numesc rachiu şi pe care îl beau din belşug”, afirma Ignaz von Born, în scrisorile sale.

Geologul remarca numeroasele superstiţii ale localnicilor. „O eclipsă de soare este o luptă între vârcolaci şi Soare, de aceea, îndată ce văd acest fenomen, fac zgomot şi împuşcă mereu, pentru a alunga pe aceşti vârcolaci care, dacă ar învinge şi ar mânca Soarele, ar arunca lumea într-un întuneric veşnic”, afirma Ignaz von Born.

Posturile negre
Posturile erau ţinute cu stricteţe de români, în schimb religia era tratată cu superficialitate. „În ce priveşte religia, nu prea ştiu ce să va spun, totuşi ei mărturisesc că fac parte din cei pe care noi îi numim graeci Ritus non Unitorum. Dar, de fapt, ei n-au mai multă religie decât vitele lor; afară de posturile lor repetate care se întind aproape de jumătate de an şi care sunt atât de stricte că nu îndrăznesc să mănânce deloc nici came, nici ouă, nici lapte, abia dacă mai au vreo idee şi de alte îndatoriri religioase. Dar, postul acesta, ei il ţin cu atâta sfinţenie, încât nimic nu-i poate face să-l uşureze sau să-l întrerupă, chiar dacă nesocotesc toate celelalte legi divine sau umane. Un tâlhar nu-şi va îngădui să se înfrupte împotriva acestei abstinenţe şi nici nu-şi va dezmierda nevasta sau pe a altuia de teamă că Dumnezeu nu i-ar mai binecuvânta isprăvile sale. Riturile sau ceremoniile acestui popor aduc mai mult cu păgânismul decât cu religia pe care o marturisesc ei; de exemplu, niciodată o femeie la ei n-ar îndrăzni să omoare un animal de orice fel ar fi”, afirma geologul.

Căsătoriţi în adolescenţă
De asemenea, remarca faptul că românii se căsătoreau de tineri. „Aceste fete se mărită foarte tinere, dar sârboaicele mai devreme decât româncele. Sunt perechi de tineri căsătoriţi cu bărbatul abia de 14 ani, iar nevasta neavând încă 12 ani împliniţi”, scria Ignaz von Born.

Nu existau cerşetori români, iar femeile erau harnice. „Nu vezi nicăieri o femeie mergând fără a lucra: ele poartă de obicei pe cap coşul cu ceea ce vor vinde la piaţă: dacă au un copil neînţărcat, îl  poartă tot astfel. Furca le este înfiptă în brâu şi tot drumul, ele torc mergând. Tot ce le trebuie e făcut de ele. Abia de se mai vede printre ei vreun meseriaş, dar nici un cerşetor”, scria omul de ştiinţă.

Cine a fost Born
Ignaz von Born (1742 – 1791) a fost unul dintre celebrii oameni de ştiinţă ai secolului al XVIII-lea. Fiu al unui arendaş de mine din Transilvania, edu­cat de iezuiţi şi dedicat cercetării ştiinţelor naturale, Ignaz von Born a devenit consilier la Curtea Imperială din Viena. A condus o lojă masonică influentă, iar unele mărturii istorice îl indicau ca protector al lui Horea, înaintea Răscoalei conduse de acesta în toamna anului 1784. A fost scriitor, geolog şi mineralog, iar două dintre mineralele desco­perite, bornina şi bornitul, îi poartă numele. În urma călătoriei de studii din 1770, şi-a publicat epistolele în lucrarea „Travels through the Banat of Temeswar; Transylvania and Hungary in the year 1770” (Călătorii în Banatul Timişoarei, Transilvania şi Ungaria), la Londra, în 1777.

Cercetarea sa a trezit un viu interes în lumea ştiinţifică, fiind tradusă ulterior în mai multe limbi. Fragmente din ea au fost traduse în volumul „Călători străini despre Ţările Române” (volumul X, Editura Academiei Române, 2000).


Vă recomandăm şi:

Mituri despre ţiganii din trecut. Cum au refuzat numele de „noii ţărani“ şi au transformat casele primite în grajduri

Relatările străinilor despre comunităţile de ţigani din secolele trecute îi prezentau pe aceştia în ipostaze ieşite din comun. Iubeau aurul, caii şi muzica, erau sălbatici şi murdari, erau meşteri iscusiţi, dar nu le plăcea munca, au fost robi şi călăi, iar în general, pitorescul lor îi contraria pe străini.

Româncele, descrise de călătorii străini: moldovencele - fanatice şi umilite, fetele din Ţara Românească le suceau minţile, Medgidia - plină de prostituate

Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1862, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX.

citeste totul despre: