Plăcerile sadice ale călăilor din temniţele comuniste. Sârboaica vestită pentru bătăile la testicule şi ucigaşul de preoţi

Zeci de mii de români au suferit cumplit în temniţele din anii '50, în care legea era făcută de torţionari cu apucături monstruoase.

O sârboaică născută în judeţul Timiş inspira teroare celor pe care îi ancheta, lovindu-i peste organele genitale până când acestea leşinau de durere. Un alt călău stalinist prefera să batjocorească şi să ucidă preoţi, iar faimosul Ţurcanu, de la închisoarea Piteşti, îşi răstignea victimele de pereţii celulelor.

Vida Nedici, bătăi la testicule până la leşin
Vida Nedici, o torţionară stalinistă de origine sârbă, născută în 1923 în satul timişan Becicherecu Mic, devenise faimoasă la sfârşitul anilor ’40 pentru sadismul său. Lucra ca traducător la Securitatea din Timişoara, dar obişnuia să îşi schingiuască victimele în timpul anchetei, aplicându-le bătăi leste organele genitale.

„Am mai avut de-a face cu exemplare perfide de răutate, combinată cu isterie: faimoasa Vida Nedici, de origine sârbă, care ajunsese până la gradul de colonel şi era vestită pentru brutalitatea cu care ancheta, specializată în bătaia deţinuţilor la testicule. Probabil datorită paranoiei, era fericită ori de câte ori reuşea să provoace leşinuri de durere unor deţinuţi politici”, relata Corneliu Coposu, în volumul „Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru” (Ed. Anastasia, 1996).

„Bătaia la testicule era specialitatea unei femei pe nume Vida, o sârboaică. Aceasta, prinzând glandele între degete, le bătea cu un beţigaş până se umflau, încât torturatul nu mai putea umbla şi avea dureri înfiorătoare. O metodă cu adevărat sadică! Mai ales pentru o femeie”, scria fostul episcop greco-catolic al Lugojului şi deţinut politic, Ioan Ploscaru. Vida a fost arestată în 1950 ca spion iugoslav şi condamnată la moarte, însă nu a fost executată. Patru ani mai târziu, a fost eliberată din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu- Dej şi a părăsit satul natal pentru a trăi în Belgrad. „În vara lui 2009 trăia dintr-o pensie „mai mult decât decentă” în capitala Serbiei democratice, unde nimeni nu avea cunoştinţă despre atrocităţile care îi sunt imputate în România şi unde se declara, şi la 86 de ani, o comunistă convinsă”, scria istoricul Mircea Rusnac, pe istoriabanatului.wordpress.com.

Ucigaşul de preoţi
Petrache Goiciu, născut în 1905 la Galaţi, fost apropiat al liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, a condus Penitenciarul Galaţi la începutul anilor ’50 şi s-a făcut cunoscut pentru cruzimea cu care trata deţinuţii politici. Goiciu a fost unul dintre torţionarii lui Iuliu Maniu, însă ţintele sale erau preoţii şi deţinuţii pe care îi prindea rugându-se. Îi strangula cu o furie de nedescris, până când aceştia îşi dădeau viaţa, povesteau cei care l-au cunoscut.

„Avea o deosebită plăcere de a ucide şi de a chinui preoţi sau fii de preoţi şi puţini dintre cei care au trecut prin închisoarea de la Galaţi au scăpat cu viaţă din mâna lui. Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu, prin vizeta uşii, în momentul când îsi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, Goiciu a intrat în celulă, l-a lungit şi l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort”, afirma Dumitru Bordeianu în cartea „Mărturisiri din mlaştina disperării”. Gavril Burzo, un alt fost deţinut politic, relata despre modul în care Goiciu ar fi ucis un preot armean, în faţa a pesete 20 de deţinuţi. „Comandantul a venit cu un polonic vechi şi i l-a dat dat preotului ca să scoată din tinetă fecale, poruncindu-i să ne cuminece. «Cuminecă-i popă!» a răcnit la el. Atunci, preotul a strigat foarte tare: «Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc, dar de Hristos nu!». În acel moment, căpitanul Goiciu şi cu locţiitorul politic Istrate au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă, au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră”, afirma Gavril Burzo, în volumul „Zile trăite după gratii”. Goiciu a fost recompansat de regimul comunist pentru activitatea sa cu ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a.

Metodele de reeducare aplicate de Ţurcanu
Eugen Ţurcanu (1925 - 1954) a fost unul dintre cei mai faimoşi torţionari ai anilor 1950, cel care a pus în practică, prin tortură, experimentul  „reeducării” deţinuţilor politici aflaţi în închisoarea Piteşti. Ţurcanu a participat direct la schingiuirea a câteva sute de deţinuţi, potrivit mărturiilor culese de-a lungul timpului. Mulţi dintre aceştia au murit ca urmare a bătăilor aplicate de Ţurcanu şi acoliţii acestuia. Una dintre metodele sale de tortură favorite era crucificarea. „Pe un tânăr l-a răstignit cu sfori de două cuie din perete şi a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Ţurcanu l-a coborât de pe perete şi l-a târât afară, unde autorităţile şi doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Mulţi au fost puşi pe ciomag şi bătuţi ori învârtiţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită. Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgaşii se urcau sus şi dansau şi loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiţi în plus şi li se astupau gurile cu zdrenţele murdare cu care se spălau WC-urile”, mărturisea Ioan Ianolide, potrivit fericiticeiprigoniti.net. Torţionarul a fost judecat şi executat în cele din urmă, chiar de cei cărora le servise.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare