Cum era slujit temutul Stalin de liderii României comuniste: „M-am aruncat în genunchi şi i-am sărutat picioarele“
0Iosif Stalin a inspirat teroare pentru milioane de oameni, iar de astfel de sentimente nu au fost străini nici liderii României din primii ani de comunism, arată mărturiile din acele vremuri.
Iosif Vissarionovici Stalin (1878 – 1953) a condus Uniunea Sovietică timp de peste trei decenii şi a rămas în istorie drept unul dintre marii tirani ai secolului XX, responsabil de moartea a milioane de oameni. Sute de mii de sovietici au murit executaţi în timpul marilor epurări de la sfârşitul anilor ’30, iar lor li s-au adăgat victimele rezultate în urma colectivizărilor forţate, foametei, bolilor, războiului şi lagărelor de muncă forţată. Românii au avut, de asemenea, de suferit de pe urma terorii lui Stalin, în timp ce niciunul dintre liderii politici ai ţării nu a îndrăznit să conteste autoritatea şi măsurile sugerate de dictatorul sovietic.
Iată câteva lucruri mai puţin ştiute despre modul în care Stalin era perceput în România:
Braşov a purtat numele Stalin
Autorităţile comuniste au decis schimbarea numelui unei regiuni din România, în semn de adulaţie pentru liderul sovietic. Timp de un deceniu, municipiul Braşov a purtat numele oraşul Stalin, după modelul altor 13 oraşe din Europa.
„Decret pentru schimbarea numelui oraşului Braşov în acela de Oraşul Stalin. Articol unic. Cu începere de la data publicării prezentului Decret, oraşul Braşov va purta numele de oraşul Stalin, în cinstea marelui geniu al omenirii muncitoare, conducătorul poporului sovietic, eliberatorul şi prietenul iubit al poporului nostru, Iosif Vissarionovici Stalin. Dat în Bucureşti la 22 August 1950”, a fost decretul din 1950 semnat de C. I. Parhon şi Marin Florea Ionescu . Pe muntele Tâmpa, numele Stalin a fost format din brazi şi era vizibil de la mare distanţă. Abia în 24 decembrie 1960 Braşovul şi-a recăpătat denumirea iniţială. Tot în 1950, când Marea Adunare Naţională a adoptat împărţirea teritoriului Republicii Populare Române în regiuni, oraşe, raioane şi comune a fost înfiinţată regiunea Stalin, care avea în subordine raioanele: Ciuc, Odorhei, Racoş, Sfântu Gheorghe, Stalin (Braşov) şi Târgu Secuiesc. Din 1960 a revenit la numele Braşov.
Petru Groza, la picioarele lui Stalin
Petru Groza (1884 - 1958) a fost unul dintre cei mai puternici demnitari din istoria secolului XX în România. Deşi nu a fost membru al Partidului Comunist Român, Groza a deţinut cea mai importantă funcţie în primul guvern comunist al României, instaurat în 1945, cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar din 1952 a devenit preşedinte al Marii Adunări Naţionale.
Ascensiunea sa politică s-a datorat şi abordării pe care a avut-o faţă de Stalin. Petru Groza l-ar fi determinat pe liderul URSS, Iosif V. Stalin, să îl accepte la conducerea guvernului, jucând teatru. Scena, povestită de Groza, a fost redată în volumul „Corneliu Coposu – Dialoguri cu Vartan Arachelian”, astfel: „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: În sfârşit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu şi pe urmă l-am câştigat. Eram un teatralist fără pereche”, ar fi mărturisit Petru Groza.
Ana Pauker, stalinista salvată prin moartea lui Stalin
La sfârşitul anilor ’40, Ana Pauker (1893 - 1960) s-a numărat printre liderii Partidului Comunist Român şi a fost considerată cea mai influentă femeie din România. O legendă despre ataşamentul pe care aceasta i-l arăta lui Stalin spune că şi-ar fi executat soţul în faţa dictatorului sovietic. În timpul unei şederi în Uniunea Sovietică, Marcel Pauker a fost arestat şi ucis în 1938, ca „spion al Occidentului”, în cadrul epurărilor staliniste. „Incidentul când ea şi soţul ei au fost chemaţi la Kremlin este bine cunoscut. Stalin a întrebat-o: «Cum îi pedepsim pe deviaţionişti?». Iar ea a răspuns: «Îi împuşcăm». Aşa că Stalin a luat atunci un pistol din sertarul biroului şi i l-a dat. Ana l-a împuşcat pe Marcel Pauker – soţul cu are avea doi copii“, scria fostul ofiţer de Securitate Ion Boian, în 1990. În realitate, susţin istoricii, când se întâmplau aceste lucruri, Ana Pauker era în închisoare, în România. Mai mult, în ciuda legendelor pe seama ei şi a apropierii sale de Stalin, Ana Pauker nu se număra printre personalităţile din România indispensabile sovieticilor. Deşi era percepută ca o stalinistă înflăcărată, în 1952, cu acceptul lui Stalin, a fost demisă din funcţiile de conducere din Guvern şi din Comitetul Central al PCR. A fost acuzată de „deviere de dreapta“, „activităţi antipartinice“ „cosmopolitism“, sabotarea colectivizării, legături cu legionarii, cu agenţi străini şi cu sionişti, iar un an mai târziu a fost arestată. Moartea lui Stalin a salvat-o. La 5 martie 1953, când Ana Pauker se afla deja de două săptămâni în puşcărie, Stalin a murit, iar ea a fost eliberată fără a mai fi judecată. De atunci, însă, nu a mai revenit în prim-planul vieţii politice.
Gheorghe Gheorghiu-Dej rămas fără cuvinte în faţa lui Stalin
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901 – 1965) a fost şef de stat, prim ministru şi secretar general al PCR s-a dovedit un slujitor credincios al lui Stalin. „După abdicarea regelui Miha I, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi colegii săi au predat România sovieticilor: libertatea politică a fost suprimată, partidele politice au fost abolite, libertarea religioasă a fost distrusă şi întreaga economie a României a fost strânsă într-o cămaşă de forţă sovietică”, scriau autorii unui raport prezentat în 1958 Congresului Statelor Unite ale Americii, în care era descris Gheorghe Gheorghiu-Dej.
O mărturie aparte prezintă modul în care Gheorghiu – Dej a acceptat decizia lu Stalin de începere a construcţiei Canalului Dunăre – Marea Neagră. Lucrările la canalul de 70 de kilometri au început în primăvara anului 1949, iar după aproape cinci ani, în care au fost folosiţi zeci de mii de muncitori, majoritatea deţinuţi în lagărele din Dobrogea, mega-proiectul a fost abandonat, dovedindu-se un eşec răsunător al acelor vremuri. Înainte de începerea construcţiei, o delegaţie condusă de Gheorghiu-Dej s-a prezentat la Kremlin, pentru a-i expune dictatorului planurile cu privire la dezvoltarea industriei.
Evenimentul a fost relatat de Dej lui Paul Sfetcu, fostul şef de cabinet al acestuia. „Stalin, ca şi când n-ar fi auzit ce-am spus, a întrebat: – Are cunoştinţă conducerea României de un proiect întocmit de englezi, pe la începutul secolului XX, pentru construirea unui canal navigabil între Dunăre şi Marea Neagră? Am rămas înmărmurit şi totodată înspăimântat de perspectiva ca în loc de dezvoltarea industriei – obiectiv cu care venisem la Moscova – să ne alegem cu o gaură în pământ. I-am răspuns lui Stalin că nu avem cunoştinţă de un asemenea proiect, însă cum ne vom întoarce în România vom pune să se scotocescă arhivele şi dacă-l vom găsi, îl vom prezenta. Stalin, sigur pe el, a replicat: – Proiectul nu mai trebuie să-l căutaţi. A apăsat pe un buton de pe masa de şedinţă şi după câteva secunde în biroul său de lucru a intrat un individ care probabil aşteptase chemarea cu o hartă în mâna pe care a pus-o în faţa noastră pe masă. Stalin a arătat harta şi a spus: – Iată, pe harta României, cum este trasat drumul acestui canal! Am privit şi am văzut o linie groasă, roşie, care unea localităţile Cernavodă şi Năvodari, traseul aşa-zisului viitor canal. După ce ne-a lăsat câteva minute să admirăm «miracolul»”, scria Paul Sfetcu, în volumul „13 ani în anticamera lui Dej”, Selecţie, introducere şi note, Lavinia Betea, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000.
Cine au fost liderii comunişti din România prezenţi la funeraliile lui Stalin
Din delegaţia României care a participat la funeraliile lui Stalin, în 1953 făceau parte Petru Groza, preşedinte al Marii Adunări Naţionale, Gheorghe Gheorghiu Dej, premier, Iosif Chişinevschi, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al României, Gheorghe Apostol, prim-secretar al CC al PCR, Mihai Dalea, ambasador în URSS, Miron Constantinescu, preşedinte al Comitetului de stat de planificare, tânărul atunci lt. general Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Apărării, Mihail Sadoveanu, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale şi Sorin Toma, redactor şef al ziarulu Scînteia, oficiosul Partidului Comunist Român. Delegaţia României avea un caracter naţional, informa un raport al CIA.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Nicolae Ceauşescu şi faimoasele sale partide de vânătoare. „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”
Se încarcă comentariile...
