Nicolae Ceauşescu şi faimoasele sale partide de vânătoare. „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”

Nicolae Ceauşescu şi faimoasele sale partide de vânătoare. „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”

Nicolae Ceauşescu la vânătoare.

Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat din plin pasiunea pentru vânătoare şi a colecţionat de-a lungul anilor trofee impresionante. Partidele sale au devenit subiect de anecdote, iar recordurile sale au dat naştere unor controverse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vânătoarea a fost una dintre marile pasiuni ale fostului preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu.

Colecţia preţioasă de arme de vânătoare
Nicolae Ceauşescu avea o colecţie impresionantă de arme, multe primite în dar de la oaspeţii săi, în timpul vizitelor de stat. Acesta le păstra în vila sa de protocol, de pe Strada Primăverii. Armele au fost ridicate şi confiscate la ordinul Ministerului Apărării în iunie şi noiembrie 1990, iar în prezent 20 dintre ele sunt expuse la Muzeul Militar. Regina Elisabeta a Marii Britanii şi preşedintele sovietic Leonid Brejnev s-au numărat printre şefii de stat care i-au fcut cadou arme, lui Ceauşescu.

Puşca decorată cu aur luată regelui Carol al doilea
Nicolae Ceauşescu participa la vânătoare cu o puşcă de colecţie, care fusese fabricată în 1933 pentru regele Carol al doilea. „Este o armă de vânătoare funcţională, ce a fost comandată cu talpă din os, lunetă Zeiss şi ornamente ovale, din aur, cu cifra Regelui şi coroana regală. În prezent, puşca are elementele decorative metalice înlocuite cu unele din aur de 18K, cele două platini având inscripţia „Holland & Holland”, iar în partea inferioară a patului având un element metalic inscripţionat cu semnătura “N. Ceauşescu.  Greutatea totală a pieselor din aur depăşeşte 200 gr”, informau specialiştii casei de licitaţii, unde aceasta a fost vândută cu 32.500 de euro.

Recordul la mistreţ
Cel mai mare animal împuşcat de Nicolae Ceauşescu a fost un mistreţ de circa 300 de kilograme, din pădurea Ciornuleasa, judeţul Călăraşi.S-a întâmplat în februarie 1978, iar cu acest trofeu, Ceauşescu a doborât recordul naţional la mistreţ, care nu a fost egalat nici până în prezent. Unii localnici au relatat că animalul a fost împuşcat de aproape, după ce mai mulţi gonaci şi lucrători silvici l-au momit cu mâncare.

Ursul dus în pădure pentru a fi ucis
O legendă spune că Nicolae Ceauşescu a ucis cel mai mare urs din România, deşi acesta fusese crescut în captivitate, doar pentru a depăşi un record stabilit de , Iosip Broz Tito, dictatorul sârbilor. Lache, un urs de peste 400 de kilograme, s-ar fi născut într-o grădină zoologică din Oradea, şi a fost adus în anii 1970 în Poiana Braşov, unde s-a pripăşit pe lângă un restaurant care în prezent îi poartă numele. Era blând şi chiar se lăsa mângâiat de oameni. Auzind de mărimea lui, Nicolae Ceauşescu ar fi ordonat să fie luat şi dus în Harghita, pe unul dintre domeniile de vânătoare pe care animalul urma să fie ucis, la vânătoarea din 1978.

Cerbul urmărit trei ani
Nicolae Ceauşescu a deţinut recordul mondial o perioadă de zece ani cu un trofeu la coarne de cerb obţinut în 1980, în munţii Vrancei, informa revista Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Cerbul poreclit „guguştiucul” a fost urmărit în mai multe ocazii, timp de trei ani. Finalul poveştii vânătoreşti l-a găsit pe Ceauşescu aşteptând trezirea cerbului, reperat în pădurea de la Soveja. „Cerbul dormea tun, parcă era stană de piatră! Pare incredibil, dar Ceauşescu a aşteptat o jumătate de oră să se trezească cerbul! Pentru că începuse să se îngâne ziua cu noaptea, paznicul Ion Mărăstean a primit permisiunea să scoale cerbul. Pune chemătoarea la gură şi imită ciuta. Cerbul s-a sculat şi Ceauşescu a tras. A luat şi a doua armă, dar nu mai era cazul. L-a nimerit cu un singur foc”, informau autorii relatării publicată în revista Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

„Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”,
Ceauşescu a obţinut 398 de medalii pentru succesele sale în partidele de vânătoare, deşi unele dintre realizările sale au fost contestate. Şi-a creat o aură de vânător legendar, iar una dintre glumele cu care îşi distra camarazii de vânătoare era „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”, susţineau foştii săi apropiaţi.

Botezul vânătoresc, oficiat de Ceauşescu
Atmosfera din jurul vânătorilor la care participa Nicolae Ceauşsescu era o adevărată sărbătoare, pe care organizatorii cinegetici o puneau la punct în cele mai mici detalii. Unul dintre momentele festive era botezul vânătoresc suportat de novici, scria Vasile Crişan, autorul cărţii în „La vânătoare cu Ceauşescu”. Invitaţii la „botez” erau aşezaţi deasupra vânatului ucis, în timp ce dictatorul lua un băţ de mari dimensiuni şi rostea: „Astăzi intră în rândul vânătorilor din România domnul (tovarăşul) ambasador din… În numele Republicii Socialiste România (urma o lovitură), în numele meu personal (altă lovitură) şi în numele vânătorilor din România, vă declar vânător (ultima lovitură)”, scria autorul volumului.

Ultima vânătoare
Ultima vânătoare la care a participat Nicolae Ceauşescu a avut loc în 10 decembrie 1989 în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi, relata Vasile Crişan, în cartea sa, „La vânătoare cu Ceauşescu”. 3.000 de cocoşi de fazani au fost lansaţi în dimineaţa vânătorii, afirma autorul, însă partida s-a desfăşurat într-o atmosferă sumbră. „Se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”, scria Vasile Crişan.


Vă recomandă să citiţi şi:

VIDEO Un român a deschis cel mai bizar muzeu al socialismului: „Am vrut să arăt cum trăiam pe vremea lui Ceauşescu”

Romică Bîrsan a inaugurat cel mai neobişnuit muzeu dedicat României Socialiste. Spaţiul expoziţional a fost amenajat în locul unei foste Alimentare din anii 1950 şi cuprinde peste 1.000 de piese din anii regimului comunism şi obiecte din trecutul militar al ţării.

Topul poeziilor omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu. Cum s-au întrecut în linguşiri scriitorii din trecutul comunist

Poeţii din anii 1970 şi 1980 se întreceau în epitete la poeziile dedicate lui Nicolae Ceauşescu, preşedintele comunist care a uimit lumea prin cultul personalităţii creat în jurul său.

Ceauşescu, ridiculizat de oficialii americani în notele secrete despre greva minerilor din 1977. WikiLeaks: „În Valea Jiului, l-au huiduit şi i-au arătat pumnii“

Mai multe note informative secrete, provenite de la reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii, publicate de wikileaks.org, dezvăluie modul în care americanii priveau greva minerilor din 1977, considerată de unii istorici cea mai mare mişcare anticomunistă dinainte de 1989. Informaţiile oficialilor din anii 1970 prezentau evenimentele din Valea Jiului cu totul diferit de modul în care le „zugrăveau” autorităţile comuniste.

 

citeste totul despre: