Locurile plăcerilor interzise din Evul Mediu. Cum se relaxau medievalii în SPA-urile vremii, alături de prostituate
0
Mărturii păstrate din Evul Mediu aratau cât de populare erau băile publice în secolele trecute, în vremuri în care deveniseră locuri în care bărbaţii îşi petreceau ore în şir, mâncând, scăldându-se sau bucurându-se de divertisment şi de compania prostituatelor.
Băile publice din oraşele medievale au ridicat numeroase controverse. Locurile unde oamenii îşi petreceau întreaga zi, deseori în compania prostituatelor, au fost asociate uneori cu pierzania datorată luxului, păcatul sau idolatria, însă reacţiile negative nu au putut afecta, secole în şir, popularitatea locurilro de recreere.
Potrivit unor istorici, în lumea romană de la începutul Evului Mediu fiecare oraş avea propria reţea de alimentare cu apă şi băi publice, iar taxele de intrare au fost moderate. „Băile erau deschise pentru bogaţi şi săraci, pentru cetăţeni liberi şi sclavi, iar menţinerea lor era o datorie civică asumată de autorităţile publice. Era o practică normală ca oamenii să îşi dea întâlniri în băile publice şi să îşi facă prieteni şi iubiţi acolo, să discute afaceri sau să se relaxeze în mijlocul unor privelişti plăcute”, afirma Elisabeta Archibald, în lucrarea ştiinţifică „Îmbăierea, frumuseţea şi creştinismul în Evul Mediu”, publicată la Universitatea Durham.
De ce mergeau medievalii la băi
Curăţenia, căldura, plăcerea şi sănătatea erau cele patru moive pentru care oamenii Evului Mediu erau invitaţi să se relaxeze în băile publice. În schimb, potrivit unor autori, în primele secole ale Evului Mediu, când multe dintre biserici au început să fie ridicate pe locurile unor băi publice, acestea din urmă au fost asociate cu ritualurile păgâne sau cu bordelurile. Băile erau utilizate de tinere pentru a-şi agăţa clienţii, dar şi pentru eliminarea clandestină a pruncilor nedoriţi, iar în Evul Mediu timpuriu erau asemuite cu păcatul, dorinţele şi idolatria, scria Claudine Dauphin, autoarea lucrării „Bordeluri, băi publice şi femei, Prostitutia în Ţara Sfântă bizantină”, publicat de Centrul Naţional Cercetare Ştiinţifică din Paris.
De-a lungul secolelor Evului Mediu, scăldătorile au devenit o parte integrantă din viaţa comunităţilor. „Biserica era în mod particular preocupată de a asigura accesul la băile publice celor săraci şi bolnavi, deşi se arăta îngrijorată cu privire la comportamentul imoral în acestea. Autorii unor lucrări literare şi religioase legau adesea îmbăiatul de sex, totuşi băile publice erau adesea patronate de clerici”, susţinea Elisabeta Archibald, în lucrarea ştiinţifică „Îmbăierea, frumuseţea şi creştinismul în Evul Mediu”.
A existat o legătură puternică între scăldat şi alimentaţie, băile fiind considerate activităţi care puteau afecta starea generală de sanatate a oamenilor. Tratatele medievale informau că îmbăierea ajută la digestie, însă putea provoca slăbiciuni inimii, greaţă şi leşin. Primăvara şi iarna erau considerate cele mai bune anotimpuri pentru scăldat, în timp ce vara, medicii recomandau evitarea băilor.
Unele staţiuni din Evul Mediu ofereau recomandări celor care le foloseau băile publice, pentru a obţine cele mai puternice efecte curative. Printre indicaţii se numărau cea ca oamenii să nu aibă relaţii sexuale în exces înainte de scăldat, dar nici să practice abstinenţa, să intre în băi având stomacul gol sau să se îmbăieze timp de 15 zile consecutiv, timp de o oră pe zi, pentru a-şi putea îmbunătăţi starea de sănătate, susţinea cercetătoarea Elisabeta Archibald.
Declinul scăldătorilor publice
În Evul Mediu, unele canoane interziceau oamenilor să se scalde în băile publice, alături de persoane de sex opus, vederea nudităţii altcuiva decât soţiei sau soţului fiind „iertată” doar cu trei zile de post, bazat pe pâine şi apă.
Băile publice au intrat în declin la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului următor, din motive religioase, dar mai ales din cauza epidemiilor necruţătoare şi a bolilor sexuale ca sifilis, care i-au determinat pe oameni să renunţe treptat la obiceiurile de a le frecventa, scrie Elisabeta Archibald, în studiul „Se îmbăriau oamenii în Evul Mediu?”, potrivit medievalists.com.
Unii istorici au susţinut că în Evul Mediu nu au existat băi publice, timp de mai multe secole. Unele mărturii, contestate în prezent, arătau că oamenii nu făceau baie. O relatare despre Sfântul Fintan din Clonenagh, care a trăit în secolul al VI-lea, dezvăluia că acesta a făcut baie doar o dată pe an, chiar înainte de Paşte, timp de 24 de ani. Vikingii obişnuiau să facă baie o dată pe săptămână şi erau consideraţi ca fiind foarte preocupaţi de curăţenie, scria Elisabeth Archibald, în studiul „Se îmbăriau oamenii în Evul Mediu?”.
Vă recomandăm şi:
Numeroase mărturii din secolele trecute oferă detalii despre modul de viaţă al tinerelor care deveneau prostituate în bordelurile din oraşele medievale, într-o vreme în care casele de toleranţă erau permise, însă prostituţia clandestină era aspru pedepsită.
Prostituţia era un fenomen greu de controlat în perioada interbelică şi în anii 1940, când activitatea caselor de toleranţă era interzisă sub sancţiuni aspre. O serie de documente păstrate la Arhivele Naţionale - Hunedoara şi numeroase relatări din presa vremii arată îngrijorarea autorităţilor faţă de numărul mare al tinerelor care îmbrăţişau depravarea din bordeluri.
Scenele erotice ilustrate în frescele din oraşul roman Pompeii, falusurile decorative de tip talisman, monedele antice care înfăţişau scene de sex, folosite la plata prostituatelor din bordelurile Romei şi sculpturile dedicate zeităţilor oferă informaţii preţioase despre dezinhibiţiile popoarelor antice europene
Se încarcă comentariile...
