Limbajul „murdar” al românilor din trecut. Cum se traduce „meşterşugul cel spurcat şi urât tuturor, de la diavol”
0
Expresii arhaice din scrierile oficiale păstrate din secolele trecute uimesc prin limbajul „colorat”. Printre cele mai „deocheate” sunt explicaţiile oferite în pravilele lui Vasile Lupu, pentru „hotrii” femeilor „carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie” şi pentru femeile care „meşterşuguiesc”.
Pravilele lui Vasile Lupu, de la mijlocul secolului al XVII-lea, impresionează nu doar prin informaţiile oferite despre legile aspre ale vremurilor, dar şi prin limbajul „colorat” în care au fost scrise.
Iată cele mai ciudate expresii şi explicaţiile lor din pravilele voievodului Moldovei
Calpuzan (om rău, ticălos, falsificator de bani)
„Calpuzanii” erau pedepsiţi cu tăierea capului, la mijlocul secolului al XVII-lea. „Oricine va face bani mincinoşi, se dzice oricine va fi calpuzan, de va face bani răi în numele împăratului şi a domnului acelui loc, dentâi să i se taie capul, dup-aceea să-i ardză trupul în foc şi câte bucate va avea toate să fie domneşti. Iară de se va afla că s-au făcut acea calpuzanie la vreun sat sau un târg micşor, să i se facă moarte, iar bucatele să nu i le ia nime, nici să-l arză”.
Lucrul de ruşine (iubirea între amanţi)
Pedepse aspre, care puteau aduce moartea învinuiţilor, erau date şi pentru cei prinşi făcând „lucruri de ruşine”. „Fără de ruşine lucru se înţelege cându se vor afla amândoi într-un aşternut sau când se vor găsi singuri într-o cămară, sau cându-i vor găsi sărutându-se, sau când o va ţinea de ţâţe, sau cându-i vor arăta unul altuia ruşinile ceale ascunse sau coperite, sau când vor vorovi lucruri fără de ruşine, sau când vor râde fără de nicio dezmierdăciune”
Ereticii (bărbaţii cu două soţii)
Ereticii erau pedepsiţi cu moartea, dacă se considera că au păcătuit împotriva bisericii sau cu umilinţa publică. „Cela ce se va cununa cu două mueri şi să fie amândouă vii, face prepus să fie eretic. Drept aceia trebuie să-l întrebe ce gând are spre taina cununii, care iaste de a o ţine biserica. Şi de se va găsi să fie eretic, se va certa cu moarte cumplită. Ce se dzice că îl bagă la ocnă sau îl vor purta prin târg cu pielea pre toate uliţele şi să i se ia toate bucatele să fie domneşti. Pre une locuri, pre unii ca aceştia, carii iau două muieri, poartă-i pre uliţe cu piialea şedzând călare pe măgariu şi-i tot bat cu două furci, ce torc muierile. Aşijderea şi pre muieri, pre cele ce iau doi bărbaţi, le poartă cu pieile goale pre măgari şi le bat cu două cumănace sau cu două şlice”
Sodomia (meşteşugul învăţat de la diavol)
Sodomia era considerată o infracţiune gravă, influenţată de Diavol. „Poate muiarea să ceae voe de la besearică să se desparţă de bărbat, cându-l va învăţa diavolul meşterşugul lui cel spurcat şi urât tuturor, ce se dzice să nu se împreune cu fămeia-şi cumu-i fierea, ci prespre fire, pentru că atunce besearica-i împarte până în puţină vreame, până doară s-ar pocăi bărbatul de acest păcat spurcat, ce se dzice sodomia”.
Cinie (jucăria sexuală a femeilor)
Folosirea ciniei era un motiv serios de despărţire. „Împarte-se muierea de bărbat, când va face muierea cinie sau niscare melterşuguri să se poată freca să se varse sămânţa, să se poată stâmpăra de poftă, că se dzice cu cinie de lemn sau de her, sau de steclă, sau de pândză sau să fie altă, să fie lucru ales din aceia treabă, pentru că cumui aceasta, tocmai şi sodomia”.
Hotrul, cu femei „care-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi”
Proxeneţii din secolele trecute se numeau hotrii, iar în unele cazuri puteau primi pedepse cu moartea. „Hotru se cheamă cela ce are muieri la casa lui de le ţine pentru dobânda lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină perdzătoare de suflet dobândă. Cela ce-şi va da fata la vreo dăscăliţă muiare şi aceasta, cu învăţăturile ei cele rele o va îndemna şi va tocmi un bărbat de o va răpi fără ştirea părinţilor, atunce giudeţul să- facă leage cumu se cade şi să cearte pre dăscăliţă să-i verse plumb topit în gură să-i pogoară pre grumadzi la inimă, pentru că pre aceste mădulare au ieşit de la inima ei toate îndemnăturile fetei, de au scârbit inima părinţilor. Pravilele ceaste mai noo dau învăţătură tatălui celui ce-ş va hotri fata, ca să i se taie capul”.
Răpitoriul, „certat cu moartea”
Răpitoriii, varianta arhaică a acuzaţilor de viol şi lipsire de libertate, erau condamnaţi la moarte. „Răpitoriu se cheamă ceia ce vor apuca de vor răpi muierea cuiva cea de cinste de-ş vor râde de dânsa sau vreo fată fecioară sau văduvă sau călugăriţă sau vreun copil, când vor lua pre fiecare cu sila şi o vor duce dintr-acel loc unde le va fi voia, de se vor mesteca trupeşte. Muierea ce va răpi pre altă femeie pentru zburdăciunea trupului ca un răpitoriu se va certa. Certarea răpitorilor iaste numai moartea”.
Sodomlean, „cela ce cu mâna sa face vărsare”
Mai multe definiţii erau oferite pentru „sodomleni”. „Sodomlenii nu se ceartă numai cu moarte, ce şi după moarte trupurile lor le bagă în foc şi le ard. Sodomlean se cheamă încă şi cela ce cu mâna sa face vărsare, iară de-l va vedea cineva şi de-l va prinde, nu se va certa cu moarte, iară cum va fi voia giudeţului. Bărbatul ce se va împreuna cu dobitoc parte femeiască sau muiare ce se va împreuna cu dobitoc parte bărbătească şi dup-aceea se ard în foc cu acel dobitoc dimpreună cu carele se va fi împreunat”.
Femeia care va meşterşugui la altă femeie
Lesbianismul în vremea lui Vasile Lupu aducea pedepse cu moartea. „Oricare muiare va meşterşugui de va merge la altă muiare ca un bărbat cu cinii ca acelea cum am scris mai sus şi frecându-se ele acolo de va arunca sămânţă una în alalaltă, ce se dzice de vor face acel lucru desăvârşit să se stâmpere cu poftă, atunci pre amândouă să le omoară. Iară de nu vor face lucru deplin, se vor certa mai uşor, după voia giudeţului. De se vor afla frecându-se doo muieri una pre alta, însă fără nicio cinie, până se vor slobozi amândoo, se vor certa şi acestea după voia giudeţului”.
Pravilele au fost publicate sub titlul „Carte românească de învăţătură, 1646” (Ediţia critică publicată de Editura Academiei RPR, Bucureşti 1961).
Vă recomandăm şi:
Beatrice de Frangepan a fost considerată una dintre cele mai frumoase şi bogate prinţese din Regatul Ungar. În ciuda frumuseţii cu care a fost binecuvântată, viaţa moştenitoarei Castelului Corvinilor a fost o înşiruire de drame care au culminat cu moartea soţului ei şi a celor doi copii, ultimii urmaşi ai familei Corvinilor.
Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.
Cea mai veche biserică din municipiul Hunedoara poartă hramul Sfântului Nicolae, iar potrivit istoricilor datează din vremea regelui Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Biserica ridicată în apropierea Castelului Corvinilor stârneşte controverse privind vechimea ei, dar şi datorită unor legende vechi.
Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Iancu) ar fi fost, de fapt, copilul din flori al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, îndrăgostit de o româncă din zona Hunedoarei.
Se încarcă comentariile...
