Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului e cercetat de studenţi şi profesori ai Universităţii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Geoparcul se întinde la poalele Retezatului. FOTO D.G. ARHIVĂ
Geoparcul se întinde la poalele Retezatului. FOTO D.G. ARHIVĂ

Aria protejată a Ţării Haţegului, unde au fost descoperite fosilele dinozaurilor pitici, face obiectul unui studiu ştiinţific, realizat în această perioadă de peste 20 de studenţi şi profesori de la facultăţile de Geologie şi Geofizică, Geografie, Biologie, Sociologie şi Asistenţă Socială ale Universităţii din Bucureşti.

Proiectul a fost demarat în urma unui parteneriat dintre universitate şi Academia Română, instituţii care tutelează Geoparcul Dinozaurilor.

Pe parcursul a zece zile, cercetătorii efectuează studii şi observaţii în teren, necesare documentării proiectelor şi lucrărilor ştiinţifice. Au astfel posibilitatea de a înţelege mai bine rolul şi spiritul unui Geoparc, susţin organizatorii activităţilor.

„Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este şi o prelungire în lumea reală a spaţiului universitar, permiţând atât realizarea unor cercetări şi studii pe teritoriul său, cât şi aplicarea rezultatelor cercetărilor. Cu sprijinul studenţilor aflaţi în aceste zile pe teritoriul Geoparcului ne propunem să atingem trei arii importante şi anume: identificarea unor noi teme de proiecte pentru comunităţile locale, identificarea de noi obiective si trasee de interpretare turistică şi nu în ultimul rând, definitivarea planului de management al Geoparcului”, a declarat coordonatorul proiectului, Alexandru Andrăşanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, Universitatea din Bucureşti.

Geoparcul a devenit arie protejată de interes naţional în anul 2004. În depresiunea Haţegului au fost descoperite fosile ale dinozaurilor pitici, unici în lume, cuiburi cu ouă şi embrioni de dinozauri. Administrarea geoparcului este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa

FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului

FOTO Vacanţă în România: Cheile Buţii din Retezat, raiul cascadelor. Locul în care liniştea pune stăpânire pe tine

FOTO Moştenirea grofului  Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa

FOTO VIDEO Buşteni, locul în care începe Ascensiunea  şi de unde cobori, la vale, în cramele prahovene, pentru a-ţi odihni sufletul

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite