FOTO Misterul fabricării artefactelor dacice a fost spulberat: o furtună a dus la descoperirea matriţei bijuteriilor
0O furtună violentă a dus la descoperirea unei adevărate comori arheologice , în situl cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Sub un copac smuls din rădăcini de vijelie a fost găsită o matriţă de bronz, despre care specialiştii susţin că a fost folosită la fabricarea bijuteriilor dacice.
Piesa antică a fost descoperită sub un fag dezrădăcinat, din zona Sarmizegetusei Regia.
„Este vorba de o matriţă din bronz folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii.
Obiectul găsit arată calitatea artistică ieşită din comun a meşteşugarului care l-a realizat şi implicit a produselor obţinute”, a informat Vladimir Brilinsky, coordonatorul Administraţiei Sitului Sarmizegetusa Regia din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara. Matriţa din bronz cântăreşte aproape opt kilograme şi are un diametru de circa 30 de centimetri. Obiectul de formă hexagonală este încrustat cu sculpturi ale unor animale mitice, provenite din zona mediteraneeană: inorogi, hipopotami, bouri, lei, dragoni, care par să se lupte unele cu celelalte.
Piesa a fost predată la Muzeul Civilizaţiei Dacice si Romane din Deva.
Ea va fi expertizată de oamenii de ştiinţă şi, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, care administrează situl, va intra în circuitul muzeal.
Vă recomandăm şi:
FOTO Cele cinci motive pentru care brăţările dacice din aur sunt autentice
Opt brăţări din aur dacic, cu o greutate între 800 şi 1.200 de grame, şi 41 de monezi antice Koson din acelaşi metal au fost prezentate astăzi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din municipiul Deva. Autenticitatea artefactelor a fost confirmată şi explicată de specialişti.
Află mai multe despre Sarmizegetusa Regia:
Cetatea de la Sarmizegetusa va fi păzită, iar turiştii vor plăti taxe pentru vizitare
Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat înfiinţarea administraţiei monumentului istoric de la Sarmizegetusa Regia, un compartiment care se va ocupa de îngrijirea şi promovarea cetăţii dacice şi a împrejurimilor ei.
Iarna părăseşte mai târziu ţinuturile dacilor din Munţii Orăştiei. Deasupra fostei cetăţi de la Sarmizegetusa Regia asfinţitul adună norii de ninsoare, iar ruinele vechi de milenii sunt acoperite cu brumă.
Mulţi dintre turiştii care vizitează cele mai importante situri istorice din zona Hunedoarei nu respectă legea şi nici cele mai elementare norme de bun simţ. Pedepsele pentru cei care vandalizează monumentele istorice sunt blânde şi, oricum, sunt rareori aplicate.