Drumul spre Sarmizegetusa Regia va fi modernizat. Valoarea investiţiei este de peste 18 milioane de lei
0Licitaţia pentru modenizarea drumului judeţean spre fosta capitală dacică Sarmizegetusa Regia a fost câştigată de SC Trans Construct Import Export SRL. Oferta societăţii a fost de 18,2 milioane de lei, deşi proiectul beneficia de o finanţare de peste 41 de milioane de lei.
Lucrările de modernizare a celor 18 kilometri ai drumului dintre satul Costeşti şi Sarmizegetusa Regia, unul dintre proiectele importante derulate în judeţul Hunedoara, vor demara în următoarele zile, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David.
Contractul, finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, a fost atribuit prin licitaţie publică SC Trans Construct Import Export SRL, pentru un preţ de 18,2 milioane de lei. Valoarea investiţiei, de la care a pornit licitaţia pentru proiect, a fost de peste 41 de milioane de lei.
„Nu ne interesează numele firmei care va moderniza drumul, ci respectarea termenelor stabilite în contract şi a calităţii lucrărilor. Societatea va plăti penalităţi dacă nu va respecta contractul”, a afirmat, vineri, Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Constructorii au termen ca până la finalul acestui an să finalizeze lucrările de modernizare a tronsonului rutier. Drumul spre Sarmizegetusa Regia este tranzitat de un număr mare de turişti, care vin să viziteze vechea capitală a Daciei, din Munţii Orăştiei.
Contractul de reabilitare a drumului judeţean care face legătura între Costeşti şi Sarmizegetusa Regia, în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, a fost semnat pentru a primi finanţare de la UE, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, în luna aprilie. Licitaţia a avut parte de întârzieri, cauzate de unele deficenţe în modul în care a fost realizat proiectul, de lipsa unor avize şi de contestaţiile apărute pe parcursul procedurilor.
Vă recomandăm şi:
Sarmizegetusa Regia, cea mai importantă dintre cetăţile dacilor liberi, se dezvăluie la capătul unui drum întortocheat care porneşte din oraşele Călan sau Orăştie, străbate câteva sate împrăştiate pe coasta munţilor Hunedoarei (Ludeşti, Costeşti, Grădiştea de munte), apoi urcă prin desişul pădurii şi îl lasă pe călător în faţa unor ziduri imense, vechi de peste 2.000 de ani.
Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei, înainte de războaiele romane care au dus la distrugerea ei. În prezent situl arheologic al vechiului oraş antic este inclus în patrimoniul UNESCO, importanţa fiindu-i astfel recunoscută pe plan mondial.
Cele mai importante tezaure monetare descoperite în România provin din antichitate. Kosonii din aur au fost găsiţi doar pe teritoriul vechii Dacii, în schimb cele mai multe dintre piesele monetare scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice sunt monede de import. Dacii nu erau interesaţi de folosirea banilor în comerţ, potrivit istoricilor.
Sarmizegetusa Regia a oferit astăzi o privelişte impresionantă turiştilor care au ales fosta capitală a Daciei, din Munţii Orăştiei, pentru a asista la eclipsa solară. Şi celelalte cetăţi dacice au fost destinaţii ideale pentru călătorii interesaţi de fenomene astronomice.