Catastrofa cu peste 400 de morţi din mina de uraniu condusă de sovietici. Cum a fost ţinut secret „iadul“ de la Băiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mineri. FOTO: ARHIVĂ.
Mineri. FOTO: ARHIVĂ.

Documente secrete publicate în ultimii ani dezvăluie detalii cutremurătoare despre exploatările de uraniu din România anilor ’50 şi despre catastrofa soldată cu peste 400 de morţi din mina de la Băiţa.

La începutul anilor ’50, mii de români au fost trimişi să muncească în noile mine de uraniu înfiinţate în Românie, proiecte ţinute la secret de autorităţile vremii, derulate în beneficiul Uniunii Sovietice.

Povestea minelor de uraniu a început odată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“, al cărui scop ar fi fost sprijinirea programului nuclear militar sovietic. Prima exploatare de uraniu a fost deschisă în 1952 la Băiţa Plai (judeţul Bihor), în Munţii Apuseni, iar potrivit mărturiilor vremii, în anii ’50 aproape 20.000 de oameni au lucrat în carierele miniere şi mai apoi în galeriile din munţi care se întindeau pe zeci de kilometri, ajungând pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Alba şi Arad.

Timp de zece ani, din minele Bihorului s-au extras milioane de tone de minereu uranifer, care era măcinat la Ştei, oraşul care primise numele Dr. Petru Groza, şi apoi lua calea URSS-ului. În această perioadă aproape 20.000 de tone de uraniu metal au fost livrate în Uniunea Sovietică. Nimeni nu avea voie să vorbească public despre ce se petrecea în minele de uraniu de la Băiţa Plai, însă unele mărturii provenite de la dezertori, refugiaţi, spioni, imigranţi, călători în România acelor vremuri sau surse anonime ofereau detalii cutremurătoare despre viaţa minerilor. Un astfel de document ajuns în arhiva Radio Europa Liberă şi dezvăluia informaţii confidenţiale despre o catastrofă petrecută în mina de uraniu din nord-estul Transilvaniei.

Doar 70 de mineri s-au salvat
„Un întreg schimb de aproape 500 de mineri a fost îngropat sub dărâmături şi pământ în mina de uraniu de la Beica (n.r. cel mai probabil Băiţa, unde a funcţionat o exploatare de uraniu), în Transilvania, în 28 aprilie 1954, când o construcţie inelară de susţinere s-a prăbuşit pe neaşteptate în galeria principală, unde se aflau majoritatea oamenilor care lucrau la acea vreme. Câţiva dintre munctori s-au putut elibera şi au ieşit. I-au ajutat pe ceilalţi care erau în viaţă, dar rămăseseră prinşi sub dărâmături. Însă nu era cale de scăpare, căci singura intrare în galerie a fost blocată de bolovan, stânci şi pământ”, informau autorii notei secrete din mai 1954.

Cablurile telefonice şi conductele de aer din galerie nu au fost, însă, afectate, astfel încât cei rămaşi în viaţă, blocaţi dincolo de dărâmături au putut păstra contactul cu exteriorul. „După mai mult de 35 de ore de eforturi susţinute, o deschidere a fost forţată în galerie, iar oamenii au fost eliberaţi. Mai puţin de 70 din cei 500 de mineri erau încă în viaţă, dar unii dintre ei îşi pierduseră simţul raţiunii şi înnebuniseră. Au trebuit transportaţi la un azil. Unul dintre soldaţii sovietici a împuşcat un bărbat înfuriat care izbucnise din mulţimea ce aşteptase ore în şir veşti despre soarta celor din mină şi a atacat gărzile. Au fost tulburări serioase care în final au făcut ca ruşii să deschidă focul asupra mulţimii. Şapte oameni, inclusiv o femeie şi doi copii, au fost ucişi. Mulţi alţii au fost răniţi grav şi au trebuit duşi la spital. Ruşii au avut, de asemenea, două victime”, informa nota secretă păstrată în arhivele Radio Europa Liberă.

Sovieticii controlau mina
Operaţiunile din această mină au început în 1949 sub control şi management sovietic, iar sediul central şi împrejurimile exploatării de uraniu au fost transformate într-o zonă militară sovietică, informau autorii notei secrete. Directorii şi cei mai mulţi dintre ingineri erau ruşi şi întreaga cantitate de minereu era transportată în URSS. România asigură mâna de lucru, iar oficialii sovietici aşteaptau ca autorităţile românesă le ofere cei mai buni oameni pentru a lucra în mină, cu experienţă şi de încredere politic.

Mulţi dintre ei erau detaşaţi din Valea Jiului la Băiţa, după ce li se verifica dosarulpersonal şi politic. Erau preluaţi de ofiţerii de securitate sovietici. Familiile lor erau aşezate în satele învecinate exploatării de la Băiţa. Soldaţii sovietici din unităţile Armatei Roşii supravegheau zona, în timp ce militarii şi trupele de securitate şi miliţie române nu aveau voie să se apropie de exploatare.

„Munca în mină este extenuantă, iar minerilor li se oferă câte o scurtă vacanţă la fiecare 4 – 5 luni, pentru a se odihni şi a-şi reveni în formă. Baracile au fost ridicate pentru a servi la odihna muncitorilor. De asemenea, sunt alte barăci şi clădiri de locuit pentru administraţie şi pentru soldaţii Armatei Roşii. O staţie de prim ajutor a fost transformată într-un mic spital, în urma mai multor accidente. Chiar şi angajaţii din stafful medical sunt sovietici şi niciun medic român nu a fost angajat”, relatau autorii notei secrete.

Cine vorbea, dispărea
În toamna anului 1952 a fost deja un accident serios în mină, care a implicat pierderea mai multor vieţi, iar de atunci au avut loc mai multe accidente minore, arăta acelaşi raport. „Minerii români acuză insuficienţa măsurilor de siguranţă şi susţin că ruşii, care vor tot minereul, nu fac nimic pentru siguranţa muncitorilor români. „Viaţa românilor nu înseamnă nimic pentru ei atât timp cât ei deţin minereul românilor”. Dar nimeni nu îndrăzneşte să vorbească, pentru că au fost atâtea cazuri în care minerii au dispărut, iar familiile lor au fost lăsate să flămânzească. Şi sunt mulţi agenţi ai ruşilor peste tot care ascultă şi raportează”, informau autorii notei.

Minereul de uraniu era încărcat în containere şi trimis cu camioanele până la gara de unde era transportat cu garnituri speciale în Uniunea Sovietică. „Nici măcar un gram nu rămânea în România”. Şi nimeni nu auzise ca ruşii să fi plătit pentru el sau să trimită alte bunuri în schimbul lui. Zvonurile în rândul populaţiei sunt că minereul este pur şi simplu dus de acolo. „Minereul este cenuşiu, iar când se fărminţează apar bucăţi mici de cristal strălucitor”, se arăta în nota secretă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marile eşecuri ale industriei ceauşiste. Termocentrala inutilă de 1 miliard de dolari, efectele devastatoare ale minelor de uraniu şi exploatările catastrofale 

Ororile din beciurile Securităţii. Cum au fost trataţi „duşmanii poporului“ lăsaţi pe mâna călăilor regimului comunist 

Mega-proiectele de transport ale epocii Ceauşescu. Povestea celor 3.200 de kilometri de autostradă plănuiţi în anii '60 şi a celui mai mare canal fluvial

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite